Dinamo nu trece deloc printr-o perioadă bună, din punct de vedere sportiv. În prezent, echipa antrenată de Ovidiu Burcă se află pe penultimul loc în Superliga, cu nouă puncte obținute după 13 meciuri jucate.

Dinamo a reușit să câștige doar de două ori în acest sezon, cu Voluntari și Botoșani.
”Câinii” au ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, iar Eugen Voicu, acționarul majoritar al lui Dinamo, a transmis că Ovidiu Burcă (43 ani) a cerut o ședință de urgență. Acesta va avea loc după meciul cu Poli Iași, de pe Arena Națională.
Dinamo are meci vineri, cu Poli Iași, de la ora 20:30, pe Arena Națională, iar ulterior va exista o ședință cu Burcă și șefii lui Dinamo. Voicu susține că Ovidiu are în continuare parte de sprijinul conducerii.
Eugen Voicu, unul dintre acționarii Red&White, compania care deține 80% din acțiunile lui Dinamo, a explicat că nu se pune problema ca antrenorul să fie demis. Ba mai mult, deznodământul discuției va fi făcut public.
“Ovidiu recunoaște și că a făcut greșeli, i-am cerut rezultate, în primul rând va trebui să facem puncte și să continue construcția pe care a început-o. Credem în Ovidiu Burcă, îl susținem în continuare și sperăm să apară și rezultate.
Pot să vă spun că după meciul cu Iași vom avea o discuție cu Ovidiu Burcă și va avea un rezultat care, probabil, va fi făcut public. A fost dorința lui Ovidiu să facem acest lucru după meciul cu Politehnica Iași.
Vorbim de o setare mai clară a relației antrenor-club, nu vorbim de o schimbare”, a declarat Eugen Voicu.
Biletele pentru meciul cu Poli Iași
Partida dintre Dinamo București și Poli Iași, se va disputa pe Arena Națională, vineri, 27 octombrie, la ora 20:30 și contează pentru etapa a 14-a din Superliga României.
Așadar, Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Tribuna 1 VIP 1: 120 lei;
Tribuna 1 VIP 2: 80 lei;
Tribuna 2: 35 lei;
Family Zone: 35 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenti, pensionari): variază între 35 și 24,50 lei;
Peluză: 25 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Joi (26/10)
Interval orar: 12:00 – 20:00. Acestea se pot procura de pe Pierre de Coubertin.
Vineri (27/10)
Interval orar: 16:00 – 21:30. Acestea se pot procura de pe Maior Coravu și Pierre de Coubertin.
Programul ”câinilor” în următoarele trei etape
Etapa 14 din Superliga
Vineri, 27 octombrie
Ora 20:30
DINAMO – Poli Iași
Etapa 2 din Cupa României, grupa C
Vineri, 3 noiembrie
Ora 20:30
FC Bihor – DINAMO
Etapa 15 din Superliga
Luni, 6 noiembrie
Ora 18:00
UTA Arad – DINAMO
Programul complet din Cupa României
ETAPA 2, GRUPA C
Marți, 31 octombrie
Ora 21:00
Oțelul Galați – FCSB
Miercuri, 1 noiembrie
Ora 14:00
SCM Zalău – FCU Craiova 1948
Vineri, 3 noiembrie
Ora 20:30
FC Bihor – DINAMO
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă e încrezător înaintea meciului cu Poli Iași: ”Avem forța să schimbăm situația”
Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, băgat în ședință de urgență, după meciul cu Poli Iași&8221;