După 13 etape, Dinamo se află pe penultimul loc în SuperLiga, cu două victorii, trei egaluri și opt înfrângeri.

Astfel, tehnicianul din Ștefan cel Mare, este sub presiune după o serie dezastruoasă pe banca lui Dinamo. A luat doar un punct în 6 etape și „câinii” sunt pe 15, penultimii în clasament.
Deși Burcă a fost confirmat în funcție de șefi, există deja antrenori care încearcă să se apropie de conducere pentru a fi luați în calcul în cazul unui demitere sau demisiei de bun simț, se pare că Ionuț Chirilă (57 de ani) e unul dintre posibilii înlocuitori.
Personajul care trăiește într-o lume în care el se consideră un mare antrenor, și care în ultimii zeci de ani folosește aceeași ”placă” în care prin el este buricul pământului, poate construii un club de la zero. Lucru care ar trebuii să le atragă atenția doctorilor de specialitate.
Tehnicianul ”cox”, în ultimul timp, acesta este des văzut în prezența acționarilor majoritari ai lui Dinamo. Sperăm ca acest trepăduși să nu fie consilierul lui Eugen Voicu au a lui Andrei Nicolescu.
Chirilă a cerut public, în mai multe rânduri, șansa de a lucra la prima echipă a lui Dinamo.
Fiul fostului mare jurnalist Ioan Chirilă în ultima sa experiență în antrenorat a fost la Clinceni, pe care a pregătit-o în sezonul retrogradării, acum 2 ani. Chirilă a fost dat afară din cauza lipsei de implicare la antrenamente, au anunțat atunci conducătorii echipei. În România a mai pregătit la nivel de seniori ASA Tg. Mureș, Poli Iași, Chiajna, Jiul, Unirea Focșani sau Electromagnetica.
Ionuț Chirilă: ”Lumea îi acuză pe domnii Nicolescu și Voicu, dar Dinamo trebuie să producă bani, nu să primească!”
Așa zisul antrenor în vârstă de 57 de ani, în lipsă de preocupare, a vorbit despre situația actuală a echipei noastre.
Antrenorul ”cox”, consideră ă staff-ul trebuie să antreneze polivalența jucătorilor.
”Să le spunem oamenilor ce se întâmplă din punct de vedere tehnic. Dinamo este într-un moment în care niște oameni încearcă să fac altceva decât ce s-a făcut în fotbalul românesc. Pot spune asta doar pentru faptul că lumea îi acuză pe domnii Nicolescu și Voicu (n.r. – acționarii majoritari) că nu bagă bani.
Dom’ne, Dinamo trebuie să producă bani, nu să primească. S-au primit în trecut milioane de euro, când erau 7 acționari extrem de potenți, și totuși Dinamo a ajuns să aibă datorie vreo 20 de milioane de euro.
Degeaba bagi bani ca într-un sac fără fund, dacă nu ai un management corect, care să producă bani, echipa să ajungă spre autofinanțare și să devină un business profitabil în viitor.
Să nu se spună că fac presiune asupra băiatului ăsta, Ovidiu Burcă. În opinia mea, el trebuie să se construiască ca antrenor odată cu această echipă. El nu a ajuns la nivelul de experiență pentru a manageria un club de talia și anvergura lui Dinamo, ca tradiție, istorie și suporteri.
Trebuie să acumuleze din mers, să se construiască cu această echipă, să se solidifice din punct de vedere profesional. Din punct de vedere tehnico-tactic, fizic și mental, echipa este oglinda celui care o construiește.
Să vă spun ce trebuie să facă Dinamo ca să se salveze. Ei nu se pot bate din punct de vedere individual, box to box, cu jucătorii Craiovei lui Rotaru, ai FCSB-ului, ai celor de la Sepsi, Viitorul, nici măcar cu jucătorii Galațiului, care datorită experienței lui Dorinel a ajuns să aibă o stabilitate în SuperLigă.
Îmi aduc aminte că nu aveam nicio șansă într-un meci între Chiajna, cu 7 jucători sub 21 de ani, și Astra, cu Budescu, Teixeira, Laban, Găman, Morais, Silviu Lung.
Când am câștigat acel meci cu 3-1 (n.r. – în 2013), nu l-am câștigat pe valoarea individuală a jucătorilor, ci pe o organizare a jocului care a echilibrat diferența de valoare individuală dintre Budescu și ai mei”, a afirmat Chirilă.
Cele 3 măsuri tactice gândite de Ionuț Chirilă: ”Dinamo trebuie să devină o forță de joc și de șoc”
• La Dinamo trebuie ca din organizarea jocului, din antrenarea polivalenței, să creezi acea forță colectivă care într-un joc cu cei mari să echilibreze diferența de valoare individuală față de Ivan, Florinel Coman, Deac, Camora, toți jucătorii care-ți sunt superiori individual.
• Dinamo trebuie să devină o forță de joc și de șoc, în care liderul este echipa, care ajunge să schimbe sistemele de joc din mers, să construiască atacuri poziționale, iar pe minge pierdută jucătorii care vin din față să îi acopere pe cei care pleacă cu construcția din spate, să aibă știința recuperării balonului în terenul adversarului și alte lucruri care să dezvolte valoarea jucătorilor lui Dinamo.
• Ca Dinamo să facă puncte și să se salveze, ei trebuie să crească ca joc, în condițiile în care nu pot cumpăra jucători, în care știm situația financiară a clubului. Ăștia sunt jucătorii lui Dinamo. Eu zic că nu sunt sub nivelul celor de la Oțelul sau al altor echipe, dar trebuie să se dezvolte ca joc
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă, băgat în ședință de urgență, după meciul cu Poli Iași
Ovidiu Burcă e încrezător înaintea meciului cu Poli Iași: ”Avem forța să schimbăm situația”
2 gânduri despre &8222;Variantă incredibilă dacă pleacă Ovidiu Burcă: ”Să nu se spună că fac presiune asupra băiatului”&8221;