Dinamo a înregistrat o remiză contra lui Poli Iași, scor 0-0, în runda a 14-a din Liga 1.

Dinamo rămâne echipa cu cel mai slab atac din Liga 1 – doar 8 goluri marcate în 14 meciuri, iar echipa antrenată de Ovidiu Burcă ocupă locul 15, penultimul, cu doar 10 puncte acumulate.
Dinamo a marcat un singur gol în ultimele șapte meciuri și este pe penultimul loc în clasament. Totuși, Dennis Politic (23 ani) nu ține capul în pământ și anunță că echipa va lupta pentru menținerea în SuperLigă.
”Nu suntem mulțumiți. E un pas înainte, o reacție bună. Cred că puteam mai mult în seara asta. Au fost o echipă destul de agresivă. Știam că vor veni agresivi. Toate echipele joacă agresiv contra noastră. Am avut ocazii, dar nu am reușit să o băgăm în poartă.
Trebuie mai multă luciditate, mai mult calm în fața porții. Pe apărare și pe atac suntem responsabili toți. Încercăm să rămânem cât de pozitivi putem. Nu are rost să ne scufundăm mai mult în problemă. Trebuie să dăm înainte cu pozitivitate.
Ne reproșăm că nu reușim să dăm gol. Trebuie să avem șanse și să începem să marcăm. Nu consider că nu suntem pregătiți pentru Liga 1. Ne-am bătut de la egal la egal și cu CFR Cluj. Cupa a fost un obiectiv de la început”, a declarat Dennis Politic, la finalul meciului.
După acest meci, Dinamo continuă să fie în partea inferioară a clasamentului, pe 15, cu 10 puncte și fără victorie de aproape două luni. De partea cealaltă, Poli Iași este pe 10, cu 16 puncte.
Pentru Dinamo urmează deplasarea din Cupa României, unde va da peste FC Bihor, iar apoi va juca cu UTA Arad, tot în deplasare, în etapa a 15-a.
Programul ”câinilor” în următoarele trei etape
Etapa 2 din Cupa României, grupa C
Vineri, 3 noiembrie
Ora 20:30
FC Bihor – DINAMO
Etapa 15 din Superliga
Luni, 6 noiembrie
Ora 18:00
UTA Arad – DINAMO
Etapa 16 din Superliga
Duminică, 12 noiembrie
Ora 16:00
Universitatea Craiova – DINAMO BUCUREȘTI
CITESTE SI:
Dinamo, doar egal cu Poli Iași pe Arena Națională
Dinamo – Poli Iași. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă
Gheorghe Mihali surprins de situați în care se află clubul lui de suflet.
Un gând despre &8222;Reacția lui Dennis Politic, după remiza cu Poli Iași&8221;