Mircea Lucescu și-a dat demisia din funcția de antrenor al lui Dinamo Kiev și toată lumea a crezut că acest lucru înseamnă retragerea definitivă din fotbal a celui mai titrat tehnician român. Mai ales după declarația emoționantă a acestuia de la finalul derby-ului cu Șahtior, scor 0-1.

”Il Luce” a oferit prima reacție după anunțul retragerii din fotbal. Antrenorul român a anunțat că încă nu se gândește să spună adio fotbalului.
În direct la Digi Sport, Lucescu senior a spus că nu-și vede viața fără fotbal. Antrenorul român anunțase în Ucraina că-și dă demisia de la Dinamo Kiev și se va retrage și din fotbal.
Ulterior, Mircea Lucescu a revenit asupra deciziei și a dezvăluit că vrea să revină în sport, dacă sănătatea îi va permite acest lucru.
”Nu suntem atât de sigur că e momentul de final. Era momentul să iau o decizie. Sunt trei ani de când sunt aici. Am făcut multe pentru fotbalul ucrainean. Decizia pe care am luat-o o luasem înainte. Era greu din punct de vedere sentimental.
Cel mai greu era momentul de reculegere din cauza războiul. Era un lucru foarte greu de suportat. Decizia mea era luată. Au fost mai multe momente care m-au influențat. Am vrut să joc meciul ăsta cu Sahtior. Am vorbit de mult timp cu președintele lui Dinamo Kiev. Dacă sănătate îmi va permite voi continua.
Pentru mine, viață fără fotbal nu înseamnă nimic. Aici niciun moment nu s-au gândit că pot să mă retrag. Mă întorc acasă și să văd cum mă simt. O perioadă, apoi mintea mea se va îndrepta spre fotbal. Totul depinde de sănătate.
Atunci când mă retrag viața se va sfârșit. Nu cred că va fi finalul. Nu mă simt bătrân Încă nu mă îngropați”, a spus Mircea Lucescu pentru sursa mai sus citată.
Mircea Lucescu anunțase imediat după derby-ul pierdut cu Sahtior, 0-1, că își dă demisia de la Dinamo Kiev. Mai mult decât atât, antrenorul român a dezvăluit că vrea să se retragă din fotbal.
”Totul se termină. Am dat 15 ani fotbalului ucrainean și meciul cu Șahtior a fost ultimul în fruntea Dinamo. Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Așa am decis să-mi pun capăt carierei.
A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Va mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să o închei altfel, dar totul se termină, o carieră fotbalistică, dragoste și viață. Totul are un început și un sfârșit”, a spus Mircea Lucescu.
MIRCEA LUCESCU LASĂ ÎN URMĂ O CARIERĂ FANTASTICĂ
Mircea Lucescu a ajuns pe banca lui Dinamo Kiev în vara lui 2020 și chiar dacă a obținut performanțe notabile (a cucerit campionatul, Cupa și Supercupa Ucrainei) nu a fost apreciat de fanii echipei din capitala Ucrainei din cauza trecutului său de 12 ani la Șahtior Donetsk.
În ultima vreme, rezultatele lui Dinamo Kiev au fost sub așteptări, iar presa din țara vecină a scris că patronul Igor Surkis ar dori să-l demită pe român, dar ezită să o facă pentru că ar trebui să-i achite compensații financiare foarte mari. Acum, “Il Luce” a făcut un pas în spate și a decis să plece de bunăvoie. Contractul lui Mircea Lucscu cu Dinamo Kiev era valabil până în vara lui 2024.
Dacă nu va reveni asupra deciziei de a se retrage definitiv din antrenorat, 3 noiembrie 2023 va rămâne o dată de referință în istoria fotbalului românesc și nu numai. Mircea Lucescu este de departe cel mai titrat antrenor român, dar și unul dintre cei mai titrați antrenori din fotbalul european.
Lucescu și-a început fastuoasa carieră de antrenor în 1978, la Corvinul Hunedoara, iar de atunci a antrenat aproape non stop. A fost selecționer al României, pe care a calificat-o pentru prima dată în istorie la un Campionat European (1984), și al Turciei, a antrenat în Serie A, o scurtă perioadă chiar la Inter. A câștigat titluri de campion și alte nenumărate trofee în România, cu Dinamo și Rapid, Turcia, cu Galatasaray și Beșiktaș, și Ucraina, cu Șahtior și Dinamo Kiev.
Apogeul lui Mircea Lucescu a fost în 2009, când a cucerit Cupa UEFA la cârma lui Șahtior Donetsk. Românul mai are un trofeu european în palmares, Supercupa Europei din 2001, pe când era antrenorul celor de la Galatasaray.
CITESTE SI:
Reacția lui Ovidiu Burcă, după remiza din Cupa României
Un gând despre &8222;Prima reacție a lui Mircea Lucescu, după ce și-a dat demisia de la Dinamo Kiev: ”Nu suntem atât de sigur”&8221;