Dinamo a remizat în grupele Cupei României cu formația de ligă a treia, FC Bihor, scor 1-1, și tot mai mulți dinamoviști îi cer demisia lui Ovidiu Burcă.

Astfel, tot mai mulți se gândesc la un potrivit înlocuitor al principalului din Ștefan cel Mare. Așadar, a apărut și pista, Florentin Petre.
Fostul căpitan al clubul nostru, a fost întrebat dacă ar fi dispus să preia banca tehnică a ”câinilor” și deși a spus că nu ar refuza-o niciodată pe Dinamo, e de părere că nu este momentul potrivit pentru el, asta și în contextul în care nu deține licența PRO. Fostul fotbalist a spus însă că visează să antreneze la echipa sa de suflet.
Mai mult, Petre spune că la Dinamo ar trebui luate măsuri pentru a nu retrograda din nou.
”În primul rând, ca să antrenez în Liga 1 îmi trebuie licența PRO. Și nu o am. Am început o treabă aici (n.r- la Unirea Ungheni), am niște oameni care și-au pus încrederea în mine și nu pot să îi dezamăgesc, dar când te sună clubul mamă, nu ai cum să spui nu.
Mai devreme sau mai târziu voi antrena la Dinamo. Dacă era ceva, mă sunau până acum. Într-o zi voi antrena Dinamo și voi fi pregătit să fac asta.
Trebuie un șoc. Trebuie ceva prin care să poată merge mai departe. Altfel, o să se trezească din nou în Liga 2 și nu știu dacă va mai promova cum a promovat acum. Eu cred că va fi greu să promoveze, dacă retrogradează acum”, a declarat Florentin Petre.
Florentin Petre şi-a găsit echipă
Florentin Petre a fost numit la sfârșitul lunii trecute antrenor principal la Unirea Ungheni, formație care ocupă ultimul loc al podiumului în Seria a 9-a din liga a 3-a. Fostul mijlocaș se luptă la promovare cu gruparea din județul Mureș, însă nu ar exclude o aventură la Dinamo, echipa sa de suflet.
Florentin Petre s-a retras în 2011 și a început cariera de antrenor ca secund la Dinamo II, unde a devenit și ”principal” trei ani mai târziu.
A lucrat apoi în departamentul de scouting al clubului, iar în 2017 a preluat ca antrenor principal Foresta Suceava. Dacia Unirea Brăila și Ceahlăul Piatra Neamț sunt ultimele echipe din CV-ul său.
CITESTE SI:
Cristi Borcea, pus la zid de Burcă: ”Anul trecut nu venea să plângă…”
Un gând despre &8222;Florentin Petre nu ar spune ”nu” unei reveniri la Dinamo&8221;