Andrei Mărgăritescu, surprins de parcursul din ultimul timp al lui Dinamo

După un început bun de campionat, în care a reușit să strângă câteva puncte, Dinamo nu traversează o perioadă prea bună.

Dinamo ocupă locul 15 în clasamentul Superligii, cu 10 puncte, iar în Cupa României au remizat 1-1, cu formația de Liga a 3-a, FC Bihor Oradea.

Astfel soarta lui Ovidiu Burcă este tot mai nesigură, iar pentru ”câini” urmează un meci de care pe care. UTA – Dinamo este programat luni, de la 18:00, și va conta pentru runda a 15-a din Superliga.

În acest context, Andrei Mărgăritescu (43 de ani) se declară surprins de parioada dezastruoasă pe care o traversează Dinamo și se teme de ce este mai rău pentru dinamoviști.

Fostul mijlocaș din Ștefan cel Mare, a recunoscut că este surprins de parcursul din ultimul timp al lui Dinamo. ”China” crede că vestiarul lui Dinamo este afectat de ceva care scapă publicului.

”Credeam că Dinamo nu va suferi anul asta, dar se pare că se întâmplă ceva acolo.

Cred că e vorba de ceva financiar și sunt puțini oameni de fotbal. La Dinamo, la un club ca Dinamo, trebuie să fie mult mai mulți oameni care să vorbească de fotbal, să ajute echipa. E greu.

Aveau un joc bun, dar și campionatul ăsta e ca niciunul până acum. Toate echipele fac puncte, Galațiul e greu de învins. Iașiul face puncte”, a spus Andrei Mărgăritescu.

Andrei Mărgăritescu a fost legitimat la Dinamo între 2004 și 2008. Alături de ”câini”, ”China” a cucerit singurele trofee majore din carieră: titlul (2007), Cupa României (2005) și Supercupa României (2005).

În sezonul 2004-2005, Mărgăritescu și Ovidiu Burcă, actualul antrenorul al echipei noastre, au fost coechipieri. 11 partide au jucat, împreună, cei doi fotbaliști în tricoul ”câinilor”.

CITESTE SI:

Florentin Petre nu ar spune ”nu” unei reveniri la Dinamo

Cristi Pulhac, resemnat după egalul din Cupă: ”Ca dinamovist m-am chinuit să văd acest meci”. Ironii la adresa lui Ghezali

Cristi Borcea, pus la zid de Burcă: ”Anul trecut nu venea să plângă…”

2 gânduri despre &8222;Andrei Mărgăritescu, surprins de parcursul din ultimul timp al lui Dinamo&8221;

Lasă un răspuns