Cerere în public a demisiei lui Ovidiu Burcă: ”Dacă are demnitate, să plece”

Seria de rezultate negative pare că nu se mai termină la Dinamo, iar criticele aspre adresate lui Ovidiu Burcă, continuă.

somproduct.ro

în ultima partidă disputată, Dinamo a fost învinsă de UTA Arad, 1-2, și a ajuns la nouă meciuri consecutive fără victorie în SuperLigă, iar ”câinii” antrenați de tehnicianul, Ovidiu Burcă, nu au reușit să mai câștige un meci de la finalul lunii august, atunci când se impunea în Cupa României în fața celor de la Metaloglobus, scor 2-1.

Astfel, Burcă are parte de tot mai multe critici din partea suporterilor, dar și a foștilor jucători.

Giani Kiriță (46 ani), fostul fotbalist dinamovist, este de părere că Ovidiu Burcă (43 ani) ar trebui să plece de la Dinamo, mai ales după rezultatele din ultima perioadă. Fostul campion cu gruparea din Ștefan cel Mare i-a amintit tehnicianului de declarațiile sale din septembrie, când lăuda jocul “câinilor”.

“Ovidiu Burcă a spus după meci ‘domniile lor’. E clar că sunt discuţii între ei. Sunt două variante: ori îl demit, ori, dacă are demnitate, să plece. Eu dacă aş fi antrenorul lui Dinamo şi aş avea rezultatele astea: La revedere! Nu de aseară, cu două etape în urmă (n.r – ar fi plecat).

Mai ţineţi minte când zicea Burcă în septembrie că o să avem o pantă ascendentă? Suntem la retrogradare. Încotro ne îndreptăm dacă el nu poate să plece, acţionarii nu-l pot da afară? Ne îndreptăm spre Liga a 2-a şi ce facem? Mi s-a părut că nea Mircea (n.r. – Rednic) a făcut echipa de genul ‘Haideţi, mă, hai să vă ajut’. Şi nu am fost în stare să o băgăm în poartă. Şi când a văzut că nu se poate, a zis ‘Hai, mă, hai să batem’”, a declarat Giani Kiriuță.

Dinamo termină turul sezonului regular pe locul 15, cu doar 10 puncte obținute și riscul retrogradării este real.

Anunțul făcut de Ovidiu Burcă despre viitorul său

Ovidiu Burcă a anunțat că, în ciudat situației grele, nu a luat în calcul în niciun moment să plece de la Dinamo.

”Nu am avut nicio discuție. Eu nu sunt omul care să renunțe, Dinamo m-a învățat să nu renunț niciodată. Asta încerc să le transmit și băieților.

Dacă cei din conducere consideră că sunt principalul vinovat, nu am nicio problemă să mă dau la o parte. Eu rezist, niciodată, de când m-am apucat de sport, nu au venit ușor lucrurile. Totul a venit după multă muncă și suferință.

Prin suferință am ajuns la toate obiectivele pe care le-am avut”, a declarat Ovidiu Burcă.

Până la finalul anului, Dinamo va mai juca cu:

• CSU Craiova (12 noiembrie / Liga 1 / deplasare);

• FCSB (26 noiembrie / Liga 1 / acasă);

• Sepsi (2 decembrie / Liga 1 / deplasare);

• Oțelul Galați (6 decembrie / Cupa României / acasă);

• FCU Cluj (9 decembrie / Liga 1 / acasă);

• FC Botoșani (16 decembrie / Liga 1 / acasă);

• FC Voluntari (20 decembrie / Liga 1 / acasă).

CITESTE SI:

Revenirea lui ”Il Luce” în Ștefan cel Mare, tot mai plauzibilă: ”Uşor-uşor o să găsim un numitor comun”

Video I Ioan Andone: ”Dinamo a pierdut nemeritat”

Andrei Nicolescu reacționează după eșecul cu UTA Arad

Lasă un răspuns