Oltenii lui Olguța, sunt încrezători înaintea meciului cu Dinamo București. Absențe importante pentru Ivaylo Petev

Universitatea Craiova – Dinamo București se anunță una dintre cele mai tensionate confruntări ale rundei cu numărul 16 din Superliga.

evomag.ro

Partida de duminică va marca debutul lui Ivaylo Petev pe banca tehnică a oltenilor. Frustrat de faptul că echipa la care investește nu se poate apropia de cele trei formații din față, Mihai Rotaru a decis să meargă pe mâna tehnicianului bulgar, oprind astfel interimatul lui Corneliu Papură.

Misiunea celui care are în vitrină 3 trofee de campion cu Ludogorets nu este ușoară în Bănie, Universitatea Craiova fiind pe 5 în aceste momente, cu 23 puncte, fără victorie în prima ligă în ultimele 4 partide.

Ivaylo Petev, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă premergătoare meciului cu Dinamo Bucureşti, că este încrezător în debutul său la craiOLGUȚA şi că speră să fie omul care va aduce din nou titlul de campioană în Bănie.

“E foarte greu să rezolvi multe lucruri într-un timp atât de scurt. Pentru mine e foarte important ca jucătorii să respecte ceea ce le-am transmis. Eu sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut până în acest moment.

Craiova este un nume foarte mare, toţi lucrăm pentru Craiova şi fiecare dintre noi trebuie să dea maximum. Sunt sigur că muncind împreună vor urma zile bune. Avem jucători foarte buni şi trebuie să muncească să devină din ce în ce mai buni.

Sper să fiu eu omul care aduce titlul la Craiova din nou. Avem jucători foarte buni, fiecare va primi şansa de a juca şi vor avea şansa să demonstreze motivul pentru care se afla aici. Tot ceea ce am văzut la Craiova este pozitiv, este foarte important să fim în concentraţi şi să avem un meci foarte bun duminică.

Indiferent de locul pe care se află una dintre echipe, un derby este derby. Din punct de vedere al infrastructurii, Craiova are totul, avem şi suporterii care ard pentru această echipă. Pentru un club profesionist nu ai nevoie de nimic altceva”, a declarat Petev.

Tehnicianul bulgar are aşteptări mari de la jucătorii săi în partida cu Dinamo.

“Aşteptările mele sunt mari. E foarte important pentru mine felul în care jucătorii s-au antrenat în zilele pe care le-am avut, totul a decurs normal sper şi duminică să se întâmple acelaşi lucru. Mă aştept să jucăm bine şi să câştigăm. Atmosfera este foarte bună şi asta mă face să fiu optimist pentru duminică.

Respectăm adversarul, este o echipă importantă, indiferent de forma pe care o traversează în acest moment, important este cum vom arăta noi în timpul meciului”, a mai spus Ivaylo Petev.

Bulgarul, Ivaylo Petev va avea probleme de efectiv în partida de duminică. Compartimentul afectat, apărarea, în zona fundașilor centrali.

• Juraj Badelj, apărătorul central al Universității Craiova, a suferit o ruptură musculară și va sta în jurul a 6 săptămâni pe tușă. Cum Gjoko Zajkov abia a început recuperarea, oltenii au rămas astfel în doar 2 ”centrali” cu experiență: Vladimir Screciu și Raul Silva.

Croatul Juraj Badelj, titular etapa trecută, la 1-1 în derby-ul cu FCU Craiova, a suferit o ruptură musculară și va absenta nu doar împotriva ”câinilor”. Potrivit celor de la gsp.ro, acesta urmează să ia o pauză de circa 6 săptămâni.

• Djoko Zajkov, titular incontestabil în debutul sezonului, abia a început recuperarea. Zajkov, 28 de ani, s-a accidentat la o acțiune a echipei naționale a Macedoniei de Nord, în septembrie.

Suferise o leziune la nivelul vertebrelor din zona gâtului și a fost operat. Iar întoarcerea lui pe teren, în 2023, este incertă.

• Cu Dinamo va lipsi inclusiv Ștefan Baiaram, nerefăcut complet de pe urma unor probleme musculare. În schimb, Andei Ivan, care acuzase probleme la inghinali, este la dispoziția lui Petev.

Următoarele 5 meciuri pe care le mai are de jucat Dinamo

12 noiembrie

Universitatea Craiova – DINAMO

25 noiembrie

DINAMO – FCSB

2 decembrie

Sepsi – DINAMO

6 decembrie

DINAMO – Oțelul (grupele Cupei României)

9 decembrie

DINAMO – Universitatea Cluj

CITESTE SI:

Giani Kiriță, ironic: ”Băiatule, faci saună cu băieții!”

Conferință de presă I Gabriel Moura, pregătit de duelul cu Univ. Craiova

Video I Claudiu Vaișcovici, dezamăgit de conducere: ”Multă vorbă, fapte zero!”

Lasă un răspuns