Dinamo București, se deplaseze în bănie, pentru meciul cu Univ. Craiova, contând pentru prima etapă a returului sezonului regulat din Superliga României.

Partida din etapa a 16-a, este programată să se dispute, duminică, 12 noiembrie, de la ora 16:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco”.
Ambele echipe trec printr-o criză de rezultate, va fi debutul lui Ivaylo Petev. De cealaltă parte, va fi o nouă șansă pentru Ovidiu Burcă de a se salva sau de a-și pierde tot creditul în fața fanilor ”câinilor”.
Revenind la echipa noastră dragă, ”câinii” își doresc să iasă din zona retrogradării, acolo unde s-au împotmolit de mai multe săptămâni.
Elevii antrenați de Ovidiu Burcă, sunt fără victorie de aproape trei luni în campionat! Ultimul succes a fost pe 19 august 2023, când s-au impus cu 3-2 pe terenul celor de la FC Voluntari. Au urmat trei rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.
Dinamo e într-o situație ingrată în clasament, e pe locul 15, cu 10 puncte, iar Ovidiu Burcă, ajungând să fie hulit de suporterii dinamoviști.
Pentru partida din etapa a 16-a, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Universitatea Craiova – Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Chivulete Andrei Florin (Bucureşti). Acesta va fi ajutat de asistenții Marinescu Vasile (Bucureşti) și Constantinescu Andrei (Bucureşti).
Arbitrajul video va fi analizat de Kovacs Istvan (Satu Mare) și Gheorghe Bogdan (Bucureşti).
CCA l-a desemnat observator pe Sovre Octavian (Satu Mare).
Ovidiu Burcă, nu ia în calcul înfrângerea în fața celor de la U. Craiova
”La Craiova vom întâlni un rival clasic, vă fi un stadion arhiplin și trebuie să facem o partida foarte buna acolo, trebuie să jucam mai bine decât am făcut-o cu UTA .
Cred ca trebuie sa adunăm puncte si tot ceea ce spuneam despre proces si timp s-a cam epuizat”, a spus Ovidiu Burca la conferința de presă.
Dinamoviștii au primit 2.300 de bilete pentru duelul de duminică de pe ”Ion Oblemenco”, cu Universitatea Craiova.
Următoarele 5 meciuri pe care le mai are de jucat Dinamo
12 noiembrie
Universitatea Craiova – DINAMO
25 noiembrie
DINAMO – FCSB
2 decembrie
Sepsi – DINAMO
6 decembrie
DINAMO – Oțelul (grupele Cupei României)
9 decembrie
DINAMO – Universitatea Cluj
CITESTE SI:
Ionel Augustin: ”Aici a greșit Burcă!”
Rugby I S-a stabilit când se va juca derby-ul cu Steaua din semifinala Ligii Naționale