Andrei Nicolescu anunță schimbări radicale în viitorul lui Dinamo București

Dinamo nu se regăseşte nici sub comanda noului antrenor, croatul Zeljko Kopic, dar conducerea ”câinilor” are încredere că acesta poate redresa situaţia echipei.

somproduct.ro

Dinamo a fost învinsă de Sepsi OSK, scor 1-2, în ultimul meci al etapei a 18-a a Superligii.

Este a patra înfrângere consecutivă pentru ”câini” şi al 12-lea meci la rând fără victorie pentru echipa noastră.

Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a subliniat că noul antrenor de la echipă, croatul Zeljko Kopic, va fi cel care va coordona perioada de mercato din iarnă.

Acesta se bazează pe inspirația noului antrenor, Zeljko Kopic, și îi dă mână liberă în ceea ce privește transferurile din această iarnă.

„Mizăm foarte mult pe experiența lui (n.r. a noului antrenor) ca măsurile și schimbările pe care le facem să fie cele care trebuie pentru ca Dinamo să arate din ianuarie, după perioada de cantonament, altfel. Asta înseamnă inclusiv partea de transferuri.

(n.r. își permite Dinamo?) Astea sunt niște chestiuni interne și credeți-ne le vom rezolva.

Cum am rezolvat totul până acum, deși de fiecare dată când s-a ivit câte o mică problemă la Dinamo ni s-a cântat prohodul și nouă celor care suntem la cârma acestui club mare ni s-a aruncat în față că nu rezolvăm nimic.

Totuși, pe toate le-am rezolvat, bucată cu bucată, și o vom rezolva și pe aceasta”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit ProSport.

Zeljko Kopic, după Sepsi – Dinamo 2-1

Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, s-a arătat încrezător în ceea ce privește viitorul echipei sale.

”Am făcut schimbări la pauză, a fost mai bine în repriza a doua. O să ajungem să jucăm ca în repriza a doua. De la jucătorii mei aștept un singur lucru: să înțeleagă ce este Dinamo și să facă tot ceea ce pot ca să iasă din această situație. Nu pot să vorbesc despre arbitraj.

Sper ca cei care analizează acest meci să analizeze și această situație. Problema actuală este una mentală. Nu este ușor să convingi jucătorii că au valoare, trebuie să aibă încredere după o serie de rezultate slabe. Sunt convins că putem juca un fotbal bun.

Pentru joi (n.r. meciul din Cupa României), vom vedea atunci cum stăm cu jucătorii, cu starea lor de spirit și vom vedea cum vom aborda”, a spus și Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, la flash-interviul de după meci.

Biletele pentru meciul cu Oțelul Galați

Pentru Dinamo București, urmează duelul cu Oțelul Galați, joi, 7 decembrie, de la ora 20:45, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilet

PREȚURI BILETE:

Tribuna VIP: 120 lei;

Tribuna 1: 90 lei (central) și 60 lei ron (lateral);

Peluza Sud: 35 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Programul caselor de bilete:

Programul caselor de bilete:

Joi (07/12)

Interval orar: 12:00 – 21:30.

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – Oțelul Galați din Cupa României

Pentru partida din etapa a 3-a, a Cupei României, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Dinamo București – Oțelul Galați.

Astfel, arbitru central a fost desemnat Găman George Cătălin (Craiova). Acesta va fi ajutat de asistenții Danşa Ciprian Florin (Satu Mare) și Orbuleţ Mircea (Bucureşti).

Arbitrajul video va fi analizat de Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) și Dima Iulian (Bucureşti).

CCA l-a desemnat observator pe Savaniu Marcel (Satu Mare).

Programul lui Dinamo în ultimele meciuri din 2023

Cupa României (etapa 3)

7 decembrie

DINAMO – Oțelul

Etapa a 19-a

Luni, 11 decembrie

Ora 20:30

DINAMO – Universitatea Cluj

Etapa a 20-a

Luni, 18 decembrie

Ora 20:00

FC Botoșani – DINAMO

Etapa a 21-a

Vineri, 22 decembrie

Ora 20:30

DINAMO – FC Voluntari

Etapa a 22-a

Sâmbătă, 20 ianuarie

Petrolul Ploiești – DINAMO

CITESTE SI:

Dorinel Munteanu, reverență înaintea meciului cu Dinamo București

A venit “nota de plată” după Dinamo București – FCSB

Răzvan Zăvăleanu, revoltat de arbitrajul cu Sepsi: ”S-a greșit grav împotriva lui Dinamo”

2 gânduri despre &8222;Andrei Nicolescu anunță schimbări radicale în viitorul lui Dinamo București&8221;

Lasă un răspuns