Dinamo a finalizat cantonamentul din Antalya și s-a întors în România, sâmbătă, 13 ianuarie.

În Turcia, ”Câinii” au disputat două amicale, însă nu au reușit să câștige niciunul: 1-1 cu Genclerbirligi și 2-6 contra celor de la Charleroi.
Aflată pe penultimul loc la jumătatea stagiunii, Dinamo a reușit doar patru victorii în cele 21 de etape disputate până acum, câte două cu FC Voluntari și FC Botoșani.
Deși Andrei Nicolescu anunța că vor sosi noi jucători, iar Zeljko Kopic puncta că Dinamo are nevoie de întăriri, până acum, un singur nou jucător a sosit la București.
Fundașul central din Macedonia de Nord, Darko Velkovski, este unicul nou-venit al ”câinilor” din această iarnă, însă conducerea mai are timp de realizat transferuri.
Orice alți noi jucători nu vor avea, însă, parte de perioada de pregătire alături de echipă, în contextul în care Dinamo s-a întors din Antalya sâmbătă, 13 ianuarie.
Fostul mare atacant al lui Dinamo, Ionel Augustin (68 de ani), se declară îngrijorat de campania de transferuri pe care o face clubul în acest mercato și afirmă că aducerea lui Darko Velkovski este insuficientă pentru a rezolva criza de rezultate și de lot prin care trece Dinamo.
”E mai puțin important că s-a pierdut cu acest scor, în amicale se testează anumite scheme de joc, anumite idei. Totuși, rezultatul conta pentru mental, era bine să aibă câteva rezultate pozitive măcar în amicale cu adversari mai ușori.
Noi, pe vremea mea, făceam amicale cu echipe mici ca să avem moral bun în campionat unde câștigam toate meciurile. E un scor dur, am înțeles că au picat după pauză, poate au fost obosiți, croatul (n.r. Kopic) face un cantonament destul de tare din ce am înțeles.
Era nevoie de mai multi jucători, nu doar un singur fundaș. Păi, am plecat cu 20 de jucători în Antalya(n.r. 22 de jucători), nu e un lot complet, dacă se accidentează vreunul ce faci? Acum e greu să-i integrezi chiar dacă vin jucători, poate vin și accidentați”, a spus Ionel Augustin.
Ionel Augustin: ”De când s-a plecat din Ștefan cel Mare, Dinamo nu mai are identitate”
De ani buni, Dinamo nu se mai luptă pentru cele mai importante trofee din România sau calificarea în cupele europene, ci se zbate în zona roșie a clasamentului.
”Câinii” au înregistrat o premieră istorică negativă în 2022, când au retrogradat pentru prima dată din primul eșalon, iar, reveniți uluitor din prima încercare în Superligă, aceștia se luptă din nou pentru menținere.
Ionel Augustin a vorbit, despre situația în care se află ”câinii” și a imputat o parte din suferința echipei pe seama faptului că aceasta și-ar fi pierdut identitatea.
”De când s-a plecat din Ștefan cel Mare, Dinamo nu mai are identitate. Centrul de copii și junior stă mai slab decât cluburi gen Regal, care l-a dat pe Drăgușin.
Avem 100 de copii, CS (n.r. Dinamo) are 400, plus terenuri și infrastructură.Drăgușin promitea de mult, încă de la turneul din Serbia de juniori l-a laudăt toată lumea, era deja la Juventus”, a declarat Ionel Augustin.
CITESTE SI:
”Sfori” trase pentru Lucas Alves! Dezvăluiri din culise: ”Am reușit să îi convingem!”
Ovidiu Burcă îi atenționează pe Andrei Nicolescu și pe Kopic: ”Cred că acolo ar fi trebuit să umble”
Handbal I Înfrângere usturătoare pentru ”tricolori” la Campionatul European
Un gând despre &8222;„Oneață” a tras concluziile după cantonamentul din Antalya a ”câinilor”. De ce crede Augustin că Dinamo și-a pierdut identitatea&8221;