Handbal I Xavi Pascual a renunţat la naţionala României, dar rămâne în cadrul FRH

Federaţia Română de Handbal a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Xavi Pascual nu va mai pregăti naţionala masculină şi că noul tehnician va fi George Buricea.

Antrenorul echipei de handbal masculin CSM Constanţa, George Buricea, va prelua funcţia de selecţioner al României de la spaniolul Xavi Pascual, care a renunţat din motive personale.

Astfel, tehnicianul spaniol a preferat să facă un pas în spate și să rămână în funcție doar la Dinamo.

“Cred că cel mai important este handbalul românesc. Nu ştiu dacă mâine, peste trei luni sau patru ani, Pascual se întoarce acasă şi handbalul românesc rămâne aici. Eu vreau să ajut handbalul românesc şi decizia nu este de acum.

Am vorbit cu preşedintele, i-am spus că sunt obosit încă de anul trecut. Pentru mine a fost clar înainte ca echipa să fie calificată, dar apoi am spus că este mai bine să continuăm până după acest european.

Am vorbit cu el şi am spus că sunt aici, dacă pot ajuta, dar cred că este mai bine, că este nevoie de o schimbare, că naţionala are nevoie de o altă persoană. Şi asta este realitatea”, a declarat Pascual.

Preşedintele FR Handbal, Constantin Din, a declarat că schimbarea antrenorului vine chiar la propunerea lui Xavi Pascual.

“Ca preşedinte, eu sunt foarte mulţumit de modul în care şi-a făcut datoria pentru echipa naţională masculină. Cred că implicarea dânsului în handbalul românesc a reprezentat bazele redresării handbalului românesc. A pus bazele unei fundaţii solide în reconstrucţia handbalului masculin. Îi mulţumesc pentru ceea ce a reuşit să facă pentru această echipă.

Au existat discuţii despre renunţarea domnului Xavier Pascual. Indiferent ce se va întâmpla în următoarea perioadă, domnul Xavier Pascual va fi alături de noi, are ce sfaturi să ne dea în continuare. Această decizie s-a luat la propunerea domnului Xavi Pascual, spre binele echipei naţionale. Domnul Pascual este sută la sută alături de handbalul românesc”, a spus Din.

Am luat decizia ca pentru următoarea perioadă în activitatea echipei naţionale să se ocupe domnul antrenor George Buricea, a precizat preşedintele FRH.

“În acest moment selecţionerul este Xavi Pascual. Domnul George Buricea va fi. Urmează să se întâmple nişte contracte, nişte hârtii, nişte negocieri. Domnul Pascual va rămâne consilier tehnic. Se retrage din a fi antrenorul principal al echipei naţionale. Nu va mai fi antrenorul echipei naţionale.

Este o relaţie de colegialitate şi încercăm să obţinem de la fiecare în parte maxim pentru binele acestei echipe naţionale. Frâiele probabil vor fi preluate de George Buricea. În acest moment nu există un contract. Antrenor avem acum, este sub contract domnul Pascual.

Urmează ca după această conferinţă de presă să demarăm procesul actelor prin care Xavi Pascual îşi încetează contractul şi domnul Buricea va prelua naţionala”, a mai declarat Din.

Naţionala de handbal masculin a României se va duela cu reprezentativa Cehiei, în faza play-off europeană a Campionatului Mondial din 2025. Meciurile vor avea loc tur-retur, între 8-12 mai 2024.

România, locul 22 din 24 la EHF EURO 2024

Delegaţia primei reprezentative a României a ajuns, joi, la Bucureşti, cu o întârziere de o zi după ce zborul de miercuri a fost anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe aeroportul din Frankfurt.

Naţionala României a fost învinsă de formaţia Croaţiei cu scorul de 31-25 (16-12), marţi seara, la Mannheim, în ultimul său meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania.

Tricolorii, care au pierdut anterior cu Austria, 24-31, şi cu Spania, 24-36, au ocupat în final locul 22 din 24 de echipe.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

CITESTE SI:

LPF a dictat interdicție la transferuri pentru Dinamo. Decizia nu este definitivă

Dat afară de Dinamo, Gorka Larrucea ar putea continua în țara natală

Dinamo poate profita în meciul cu FCU de absența mai multor jucători importanți ai Craiovei: ”Multe piese importante nu joacă”

2 gânduri despre &8222;Handbal I Xavi Pascual a renunţat la naţionala României, dar rămâne în cadrul FRH&8221;

Lasă un răspuns