Avancronică I Oțelul Galați – Dinamo București

Oțelul – Dinamo, se vor duela în această seară, 8 aprilie, pe stadionul ”Oțelul” din Galați. Partida programată să se dispute de la ora 20:30, contează pentru etapa a 3-a, a play-out-ului Super Ligii.

Cele două combatante s-au întâlnit de 10 ori în ultimii 10 ani. Oțelul s-a impus o dată, iar Dinamo în 7 rânduri și în alte 2 partide au remizat.

Ultima confruntare de pe stadionul din Galați, disputată în sezonul regulat al actualei ediții, a fost câștigată de formația de la Dunăre cu 1-0, după autogolul marcat de Neluț Roșu.

Oțelul s-a calificat în semnifinalele Cupei României după ce a învins-o pe Universitatea Craiova (1-0), printr-un gol marcat de Lameira în finalul celei de-a doua reprize de prelungiri. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu nu stă rău în campionat, dar nici nu se poate considera lipsită de griji. Dacă pierde în fața lui Dinamo, iar Poli Iași o învinge pe FC U Craiova, atunci vor fi numai trei puncte între oțelari și zona barajului.

Așadar, motivație există. În plus, Oțelul trece printr-o perioadă bună. A pierdut un singur joc din ultimele șase de campionat, precedentele două etape însemnând 6 puncte câștigate: 1-0 cu Poli Iași acasă și 2-1 cu FC U Craiova în deplasare.

”Știu foarte bine cum am pregătit echipa din punct de vedere fizic și nu-mi fac griji pentru meciul cu Dinamo. Chiar dacă am jucat un meci de 120 de minute în Cupă, consider că suntem pregătiți fizic să facem față pentru partide din trei în trei zile”, a spus Munteanu.

De la Oțelul vor lipsi portarul Dur-Bozoancă și fundașul central Lovric, ambii fiind accidentați. Mijlocașul central Cisotti a ieșit cu cu ușoare probleme medicale în meciul de Cupă de la Craiova, dar sunt șanse mari să fie recuperat până la ora confruntării cu Dinamo.

Gălățenii sunt pe locul 10 în clasament, cu 23 de puncte (golaveraj 3-1).

Bilete pentru meciul cu Oțelul Galați

Suporterii dinamoviști s-au organizat pentru meciul cu Oțelul de luni seară. Așadar, aceștia au anunțat că vor invada Galațiul și au publicat informațiile necesare pentru deplasarea de luni seară.

Luni, 08.04, de la ora 20:30 jucăm în orașul de lângă Brăila. Deplasarea se va face cu autocare și masini personale.

Întâlnirea va avea loc la ora 14:00 la Dinamo, la 14:15 se pleacă.

Cost Autocar: 55 lei;

Cost Autocar pentru copiii sub 15 ani: 25 lei;

Cost Bilet de meci: 35 lei.

Pentru înscrieri așteptăm un SMS cu nume si număr de locuri dorite la numărul de telefon: +40 (750) 424 . 992.

Pentru dinamoviștii din Galați, Brăila și restul țării, întâlnirea va fi în parcarea Kaufland, aproape de intrarea oaspeți, la ora 19:30.

De partea cealaltă, Dinamo a fost la câteva secunde de prima victorie în play-out, dar ”câinii” au fost egalați în finalul întâlnirii de pe ”Arcul de Triumf” cu Petrolul (1-1). După prestația slabă de la Sibiu (0-3), din prima rundă, elevii lui Zeljko Kopic au făcut o repriză secundă modestă contra ploieștenilor, iar pericolul retrogradării este din nou mare.

Dinamo are un program complicat, cu multe partide dificile, așa cum este cea de la Galați.

”Avem o energie bună și vom da totul pentru un rezultat bun cu Oțelul. Jucătorii trebuie să înțeleagă că așteptările sunt foarte mari. Trebuie să lucrăm, să facem clubul mai bun și, cu îmbunătățirile noastre, sper ca toată lumea să arate mai mult respect pentru Dinamo”, e obiectivul lui Kopic, care este nemulțumit de atitudinea arbitrilor față de echipa pe care o pregătește.

Nu sunt accidentați sau suspendați în ”haită”. Cu Petrolul a revenit Dennis Politic, însă mijlocașul ofensiv nu a ajutat foarte mult echipa. Pe flancul stâng poate fi titular Bordușanu, după ce Amzăr, înlocuitorul său în runda precedentă, a făcut penalty-ul din care s-a restabilit egalitatea.

Dinamo se află pe poziția a 15-a, cu 16 puncte (golaveraj 1-4).

ECHIPE PROBABILE

Oțelul: E. Pap – Zhelev, Cisse, Ghiocel, Silva – Teles, Zivulic – Malle, Cisotti, Bodișteanu – Al. Pop;

DINAMO: Golubovic – Patriche, Homawoo, Velkovski – G. Moura, E. Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, D. Politic.

Partida va fi arbitrată de Kovacs Szabolcs, ajutat de Tunyogi Ferencz și Vornicu Adrian.

Arbitrajul video va fi analizat de Costreie Sorin și Marchidanu Marius Cristian.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: DigiSport și PrimaSport.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 3

8 aprilie

Ora 20:30

Oțelul – DINAMO

Etapa 4

14 aprilie

Ora 18:15

DINAMO – Poli Iași

Etapa 5

20 aprilie

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 6

24 aprilie

FC Botoșani – DINAMO

Etapa 7

27 aprilie

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

CITESTE SI:

Anunțul incredibil făcut de Sepsi despre cazul de dopaj al lui Cosmin Matei

Surpriză uriașă! Unde a ajuns să joace Dorin Rotariu

CCA a anunțat arbitrul de la Oțelul Galați – Dinamo București

3 gânduri despre &8222;Avancronică I Oțelul Galați – Dinamo București&8221;

  1. Dacă dorește cineva un bilet categoria I la meciul de handbal Dinamo – Skjern, îl vând la prețul achiziționat (60 lei) datorită faptului că a intervenit ceva personal și nu pot ajunge la meci.
    Andrei – tel. 0720040211

    Apreciază

Răspunde-i lui Andrei Bacan Anulează răspunsul