Gabriel Moura și-a găsit echipă

Gabriel Moura (36 de ani), a fost unul dintre cei mai iubiți jucători ai „câinilor” din istoria recentă. Fundașul dreapta a fost printre puținii care n-au plecat de la echipă în 2022, atunci când a retrogradat, și a contribuit din plin la revenirea în primul eșalon.

Moura, titularul postului de fundaș dreapta al lui Dinamo din sezonul trecut, și-a găsit echipă, la 6 luni de la despărțirea de ”haită”.

Acesta și-a dorit ca pe final de carieră să se întoarcă acasă. Moura va evolua pentru Pouso Alegre, formație din Liga 4 braziliană.

”Gabriel Moura este noul jucător al lui Pouso Alegre

Extrema de 36 de ani este noua achiziție a echipei noastre pentru 2025!
După 13 sezoane petrecute în Europa, apărând culorile unor echipe precum Gil Vicente sau Dinamo București, Gabriel se alătură echipei noastre, aducând experiență și tehnică remarcabilă”
, se arată în comunicatul emis de clubul brazilian.

Moura a jucat 94 de meciuri pentru Dinamo, fiind al doilea străin ca număr de prezențe din istoria ”câinilor”, după Sulejman Demollari.

Brazilianul, venit de la Gaz Metan Mediaș, a evoluat pentru Dinamo în două rânduri. Prima oară, în iulie 2019 – ianuarie 2020, ulterior din februarie 2022 până în iunie 2024. A marcat un gol și a oferit trei assist-uri.

100.000 de euro e cota lui Gabriel Moura, potrivit Transfermarkt.

CITESTE SI:

Andrei Nicolescu, despre strategia lui Dinamo în 2025: ”Indiferent cu ce mijloace”

Prima reacție a lui Alex Pop din cantonamentul din Antalya

Lotul deplasat în Antalya. Ce jucători a lăsat Kopic acasă

4 gânduri despre &8222;Gabriel Moura și-a găsit echipă&8221;

Răspunde-i lui Ionel Anulează răspunsul