”Câinii roșii” urcă în clasament după un final de meci spectaculos!

Grație reușitelor spectaculoase semnate de Cîrjan și Musi în finalul meciului, Dinamo a câștigat partida cu U. Cluj, scor 2-1.
CFR Cluj a învins-o pe FC Argeș, scor 1-0, vineri seară, deschizând etapa cu numărul cinci din play-off. Mai apoi, în această seară s-a disputat partida dintre Dinamo și U. Cluj. ”Câinii roșii” sperau să câștige și să intre în lupta pentru cupele europene, în vreme ce formația ardeleană avea ca obiectiv mărirea avansului în fruntea ierarhiei.
În minutul 9, Dinamo a trecut pe lângă deschiderea scorului. O centrare l-a găsit pe Cătălin Cîrjan în careu, însă șutul acestuia la colțul lung a trecut puțin pe lângă bară. Replica Universității Cluj a venit abia în minutul 25, când Stanojev a trimis peste bara transversală cu o execuție din prima, ”balonul” căzând pe plasă.
În general, meciul a fost lipsit de ocazii uriașe și până la pauză un singur moment important a mai fost consemnat. În minutul 41, Omar El Sawy a încercat o execuție pretențioasă dintr-o poziție laterală, mingea trecând pe lângă poartă.
În minutul 60, Mendy a scăpat pe contraatac și avea doi coechipieri liberi în partea dreaptă, dar, inexplicabil, a forțat șutul la poartă, mingea fiind blocată de Raul Opruț. Deși părea că meciul se îndreaptă spre un 0-0, cele două echipe, de nicăieri, au marcat trei goluri în finalul disputei!
Mai întâi, în minutul 75, Cîrjan a făcut 1-0 cu un șut superb după o preluare. Mai apoi, în minutul 81, Musi a dublat avantajul cu o execuție și mai spectaculoasă, direct la vinclu din afara careului! U. Cluj a revenit în joc prin Atanas Trică, el marcând cu o lovitură de cap. Anterior, un posibil fault a fost comis de Ovidiu Bic, dar cei din camera VAR nu au intervenit.
Până la final, ardelenii nu au reușit să revină și au pierdut cu scorul de 1-2. Astfel, Dinamo ajunge la 31 de puncte, urcă peste FC Argeș în clasament și reintră în cursa pentru cupele europene.
Video I Dinamo – U Cluj, scor 2 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Cîrjan, Gnahore, Soro – Mazilu, Pop, Karamoko.
Pentru Dinamo urmează meciul cu Universitatea Craiova, din semifinalele Cupei României. Partida este programată să se dispute joi, 23 aprilie de la ora 20:30, pe stadionul ”Arena Națională”, din București.
Bilete pentru meciul cu U. Craiova
Meciul dintre Dinamo și U Craiova, din semifinalele Cupei României, se va disputa joi, 23 aprilie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 20:30.
Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova, din semifinalele Cupei României, de joi, 23 aprilie de la ora 20:30, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 100 – 150 lei;
Tribuna 1: 50 – 70 lei;
Tribuna 2: 40 – 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 20 – 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Joi (23/04)
Interval orar: 12:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu).
În următoare etapă din play-off- ul Super Ligii, ”câinii” se vor strânge pe Arena Națională, pentru derby-ul cu Rapid. Meciul cu feroviarii se va juca duminică, 26 aprilie de la ora 21:00.
Clasament play-off:
1. U Cluj – 39p
2. U Craiova – 36p
3. CFR Cluj – 34p
4. Rapid – 32p
5. DINAMO – 31p
6. FC Argeș – 30p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 6
Duminică, 26 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – Rapid
Etapa 7
Data N/A
Ora N/A
U Craiova – DINAMO
Etapa 8
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Dinamo București – Universitatea Cluj. Cum arată primul 11 trimis de Zeljko Kopic
Avancronică I Dinamo București – Universitatea Cluj
Liderul din superligă tremură în fața lui Dinamo? Declarație neașteptată a lui Bergodi