Dinamo a fost învinsă dramatic în semifinalele Cupei României de Universitatea Craiova, scor 1-1 (1-4 d.l.d.d).

Dinamo credea că și-a asigurat locul în finala Cupei României datorită golului marcat de Boateng în minutul 105, dar Rus a dat lovitura pentru Craiova, egalând în minutul 119.
”Câinii” au fost învinși apoi clar la loviturile de departajare.
Dezamăgit după această eliminare, Matteo Duţu le-a mulţumit fanilor dinamovişti pentru susţinerea din timpul meciului de pe Arena Naţională, dar îşi îndreaptă atenţia acum către meciul cu Rapid.
”Nu suntem fericiţi. A fost un meci frumos şi pentru noi, şi pentru ei. Aşa e fotbalul, am ajuns la penalty-uri, iar ei au fost mai buni acolo. Avem duminică un meci important şi ne gândim de mâine la Rapid.
Joci un an ca să joci pentru trofee, pentru Cupă, pentru campionat. Iei un gol în ultimul minut şi ieşi afară. Toate sacrificiile de până acum… vă daţi seama.
Când intri şi joci nu te mai gândeşti la presiune. Suporterii au fost minunaţi, toată peluza, toţi suporterii. Mă bucur pentru asta. Am dat tot şi asta a fost. Mergem mai departe şi vrem să luăm ceva în campionat.
Au jucători buni. Au avut o reacţie mai bună decât noi. După un meci în care am fost atenţi tot timpul, a avut loc o greşeală. Trebuie să facem mai puţine greşeli, mai erau două minute. Din păcate am pierdut şi trebuie să mergem înainte.
Nu e vina lor, se întâmplă (n.r. despre jucătorii care au ratat penalty-uri la Dinamo). Nu are nimeni nimic cu ei. I se poate întâmpla oricui. Dezamăgirea e că mai erau două minute.
(n.r. selecţionerul Hagi a fost la meci) E devreme să mă gândesc la asta. Eu mă gândesc la echipă, să mă dezvolt. Dacă o să fie posibilitatea la U21 sau la echipa mare, va fi o mândrie să joc la echipa naţională”, a declarat Matteo Duţu, la finalul meciului.
Kopic rupe tăcerea, după ce Dinamo a ratat finala Cupei României
Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a subliniat că accidentările lui Andrei Mărginean și Raul Opruț din prima repriză au dat peste cap planul pregătit pentru acest meci.
Croatul a admis faptul că elevii săi au fost storși de energie în finalul prelungirilor și că nu au mai putut evita golul încasat de la Universitatea Craiova.
”(n.r. după accidentările din prima repriză) A trebuit să schimbăm sistemul. Lucrurile nu au mai funcționat așa cum trebuia. Craiova a avut prospețime pe final de meci pentru că a făcut schimbările mai târziu. Am încercat să avem echilbru prin Cristi Mihai la mijloc.
(n.r. după meci ați stat puțin pe bancă, la ce v-ați gândit?) Te gândești la echipă, la club, la suporteri. Toată lumea a încercat. Gândurile sunt în strânsă legătură cu sentimentele. A fost clar că în ultimele minute ale partidei am fost jos din punct de vedere fizic. Era normal să ne apărăm. Din păcate, am luat acel gol.
Am avut multe momente în acest sezon în care am fost ghinioniști. Putem pregăti meciurile, dar nu poți controla totul în aceste jocuri. Aceste probleme de concentrare vin pe fondul oboselii. Greșeli se pot întâmpla.
Când primești gol, pierzi ceva, nu mergi la penalty-uri cu cea mai bună energie. Danny Armstrong (n.r. care a ratat) a marcat goluri din penalty la fostele sale echipe”, a spus Kopic, după meci.
Astfel, Universitatea Craiova și ”U” Cluj, primele două echipe din SuperLigă, se vor lupta pentru un alt trofeu, și anume Cupa României. Ultimul act se va desfășura pe 13 mai, la Sibiu.
În următoare etapă din play-off- ul Superligii, ”câinii” se vor strânge pe Arena Națională, pentru derby-ul cu Rapid. Meciul cu feroviarii se va juca duminică, 26 aprilie de la ora 21:00.
Bilete pentru meciul cu Rapid
Meciul dintre Dinamo și Rapid, din etapa a 6-a Superligii României, se va disputa duminică, 26 aprilie, pe stadionul ”Arena Națională”, de la ora 21:00.
Astfel, clubul nostru, a pus spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Rapid București, din etapa a 6-a Superligii României, duminică, 26 aprilie de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arena Națională”.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 500 lei;
Tribuna 0: 100 – 150 lei;
Tribuna 1: 50 – 70 lei;
Tribuna 2: 40 – 60 lei;
Family Zone: 60 lei;
Peluză PCH: 20 – 30 lei.
Tichetele pot fi achiziționate și de la casele de bilete ale stadionului Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Duminică (26/04)
Interval orar: 12:00 – 21:30 (bd. Pierre de Coubertin & Str. Maior Ion Coravu).
Clasament play-off:
1. U Cluj – 39p
2. U Craiova – 39p
3. CFR Cluj – 34p
4. Rapid – 32p
5. DINAMO – 31p
6. FC Argeș – 30p
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa 6
Duminică, 26 aprilie
Ora 21:00
DINAMO – Rapid
Etapa 7
Duminică, 3 mai
Ora 21:00
U Craiova – DINAMO
Etapa 8
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – FC Argeș
Etapa 9
Data N/A
Ora N/A
DINAMO – CFR Cluj
Etapa 10
Data N/A
Ora N/A
U Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Kopic rupe tăcerea, după ce Dinamo a ratat finala Cupei României