Victorie convingătoare pentru ”haita” lui Nuno Campos.

Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
Dinamo a deschis scorul prin scoţianul Daniel Armstrong (40 – penalty), după un fault comis de Ion Gheorghe asupra lui Alexandru Musi.
Alexandru Musi a dublat avantajul ”câinilor” (74), din pasa lui Armstrong, după ce ratase o ocazie uriaşă de la un metru (56).
În minutele adiţionale, Dinamo a mai înscris de două ori, prin eritreeanul Oliver Hintsa (90+6), la prima sa reuşită în Superligă, din pasa lui Ianis Tarbă, şi prin Adrian Mazilu (90+11), scăpat pe contraatac din pasa lui Cătălin Cîrjan.
La finalul meciului, Cătălin Cîrjan (23 de ani), căpitanul ”câinilor”, a tras concluziile. Mijlocașul a vorbit despre starea gazonului de pe ”Arcul de Triumf”, accidentarea lui Martin Pascual, dar și despre Oliver Hintsa și Adrian Mazilu, ambii aflați la primul gol în tricoul lui Dinamo. Cîrjan și-a îndreptat apoi atenția spre derby-ul cu Rapid.
Căpitanul dinamoviștilor consideră că echipa putea să rezolve partida încă din prima repriză, însă s-a declarat mulțumit de succesul categoric.
”Prima repriză bună, cred că trebuia să marcăm mai mult, dar pe final am reușit să înscriem mai mult și o victorie frumoasă. Suporterii ne împing de la spate, ne-am simțit bine și cu Craiova, sperăm să facem rezultate cât mai bune și în deplasare și să fim cât mai sus în clasament.
Terenul a fost rău, din păcate. Am văzut de la începutul meciului, era multă apă pe el în jurul careului, în anumite zone era foarte tare, mingea sărea rău, dar nu trebuie să găsim scuze, am jucat pe același teren.
Nu ne gândim pe ce terenuri jucăm, trebuie să câștigăm meciul oriunde vom juca, nu contează”, a spus Cătălin Cîrjan.
Unul dintre momentele delicate ale partidei a fost accidentarea lui Martin Pascual. Cîrjan a povestit cum a trăit faza și a transmis că situația coechipierului său este sub control.
”Da, erau băieții lângă el, au făcut niște semne de disperare, m-am speriat foarte tare când am văzut, dar bine că totul e sub control, totul e bine.”
Oliver Hintsa și Adrian Mazilu au înscris în prelungiri și au stabilit scorul final, 4-0. Cîrjan a dezvăluit că el și Raul Opruț au discutat în ultima perioadă cu cei doi: ”Sunt foarte bucuros și pentru Oliver, și pentru Mazi, și Ianis Tarbă a intrat OK, putea să marcheze. Și eu, și Opruț am vorbit cu ei în ultimul timp, trebuie să înțeleagă anumite lucruri și sunt sigur că vor ajunge la un nivel foarte mare. Sper ca Mazilu să facă performanță mare și la Dinamo.
Nu sunt multe de explicat, trebuie să muncească foarte mult, în fiecare zi. Fotbalul e viața noastră, să dea totul, să fie pregătiți când vor fi folosiți.”
”Va fi un meci dificil, ca toate celelalte. Rapid, echipă bună, a început sezonul bine, dar cred eu că Mister va pregăti meciul foarte bine săptămâna asta și vom fi la 100%.
Sincer, era o apăsare, chiar dacă jucam bine nu reușeam să-i învingem. I-am învins în play-off și cu gândul ăsta mergem în Giulești”, a mai spus căpitanul lui Dinamo.
Campos anunță o schimbare spectaculoasă la Dinamo: ”Vom atinge un alt nivel”
La finalul partidei de pe Arcul de Triumf, Nuno Campos (51 de ani), antrenorul lui Dinamo, a tras concluziile la finalul victoriei clare pe care echipei noastre a obținut-o.
În ciuda succesului fără drept de apel, acesta a avut și mici nemulțumiri. Insistă și își dorește foarte mult ca elevii lui să învețe să se descurce la fel de bine și în defensivă, și în ofensivă și anunță că în viitor echipa va arăta mult mai bine decât acum.
Concentrarea se mută din acest moment pe derby-ul cu Rapid, de săptămâna viitoare, meci pe care Campos a spus că îl va trata la fel ca orice altă partidă de până acum.
”Suporterii noștri sunt fantastici, aveam nevoie de ei și au fost lângă noi, au fost cheia, când aveam 1-0 suporterii ne-au ajutat și ne-au oferit energia să ajungem la un alt nivel, alt rezultat.
Când avem mingea trebuie să intrăm în jumătatea adversă, când nu avem mingea să închidem spațiile, să fim o echipă completă, să facem ambele faze.
Toți jucătorii sunt importanți, întotdeauna există tentația ca doar cel din primul 11 sau cel care marchează să zici că este important. Dar ați văzut că sunt jucători care intră, nimeni nu se așteaptă să fie excelenți și… exemplul cel mai bun este Irimia, în repriza a doua.
Trebuie să fim mai conștienți și asta durează, este începutul unui proces, începem procesul și e nevoie de muncă, jucătorii se vor conecta, suntem departe de ceea ce ar trebui să fim în viitor.
Am întâlnit o echipă cu același număr de puncte cu al nostru, nu a fost ușor să le desfacem apărarea. La final vedem rezultatul, poate părea ușor, dar nu a fost.
Pascual este bine. Jucătorii au multe de îmbunătățit, în special felul în care înțeleg jocul cu și fără minge, ai nevoie de ambele faze ca să fii complet. Uneori le lipsesc una dintre părți ca să fie compleți, trebuie să înțeleagă ce au de făcut, jucătorii arată calitate, dar nu este suficient ceea ce fac.
Îi vom analiza pe cei de la Rapid, cum analizăm orice echipă, este important să cunoaștem celălalt adversar, sunt o echipă bună, știm că va fi un meci greu”, a spus Nuno Campos.
”În primul rând, primele cuvinte sunt despre suporteri. A fost excepțional ce au făcut în această seară. Când aveam nevoie de ei, ne-au împins de la spate, au fost cei care ne-au ajutat să marcăm al doilea gol. O victorie este întotdeauna extraordinară. Cel mai important lucru este să fim o echipă, atât cu mingea, cât și fără ea. Avem nevoie de constanță, iar în acest moment nu o avem. Suntem la începutul unui proces, al unui lucru care trebuie să crească permanent.
Hintsa și Mazilu au talent, însă trebuie să înțeleagă ce au de făcut fără minge și să progreseze și din acest punct de vedere. Este bine că au marcat, pentru că acest lucru le dă încredere, însă trebuie să înțeleagă că nu este suficient și că trebuie să crească până când vor ajunge la cel mai înalt nivel. Asta necesită timp. Este ceva nou și pentru ei, intensitatea trebuie să crească, iar eu cred că, odată cu trecerea timpului, vor apărea mai des la finalizare și vor înscrie din ce în ce mai mult.
Trebuie să fim echilibrați. Pentru mine, cel mai important lucru este ceea ce trebuie să facem atât cu mingea, cât și fără ea. Încă de la începutul carierei mele, am fost un antrenor ofensiv. Îmi place să avem posesia, să le arătăm cea mai bună versiune a jucătorilor, iar aceasta apare atunci când au mingea la picior. Parcursul meu arată că jucătorii pot evolua, astfel încât oamenii să fie încântați de ceea ce oferă ei în plan ofensiv.
Am făcut un joc foarte bun, însă încă suntem departe de nivelul la care ar trebui să ajungem și cred că, odată cu trecerea timpului, vom atinge un alt nivel. Uneori facem anumite lucruri foarte bine, alteori nu. Avem nevoie de timp pentru a ne dezvolta ideile și pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
În deplasare am avut dificultăți doar în privința golurilor marcate. Consider că niciunul dintre rezultate nu a reflectat realitatea din teren. Am făcut jocuri bune și în deplasare. În primul meci puteam înscrie de cinci ori, iar la Galați situația a fost asemănătoare. Acesta este stilul nostru de joc, indiferent de adversar sau de stadion. Trebuie să dezvoltăm această idee și să progresăm de la un meci la altul.
Rapid este o echipă foarte puternică. Le vom prezenta jucătorilor strategia pentru acel meci. Va fi o partidă dificilă pentru ambele echipe, însă trebuie să avem încredere în noi. Acum ne odihnim, am câștigat și avem o zi liberă”, a mai spus Nuno Campos, la conferința de presă.
Video I Dinamo – Voluntari, scor 4 – 0
Echipa de start a lui Dinamo: A. Bellaarouch – D. Irimia, M. Pascual, N. Stoinov, R. Oprut – A. Soro, A. Marginean, C. Cirjan, D. Armstrong- A. Pop, A. Musi.
Astfel, echipa noastră ajunge la șapte puncte și urcă pe un provizoriu loc doi, la o lungime în spatele rivalei Rapid, pe care o va întâlni etapa viitoare.
Pentru Dinamo urmează derby-ul Bucureștiului de pe stadionul ”Giulești”, din etapa cu numărul cinci a Superligii cu Rapid București, programat sâmbătă, 15 august, de la ora 21:30.
Campania de mercato
VENIRI
Răzvan Radu – fundaș stânga
Martin Pascual – fundaș central
Alaa Bellaarouch – portar
Ștefan Opriș – fundaș dreapta
Oliver Hintsa – atacant
Dario Benavides – fundaș dreapta
Imran Fetai – stoper
Matthias Verreth – mijlocaș
PLECĂRI
Kennedy Boateng – fundaș central
Jordan Ikoko – fundaș dreapta
Maxime Sivis – fundaș dreapta
Valentin Ţicu – fundaș stânga
Costin Amzăr – fundaș stânga
Georgi Milanov – mijlocaș
Eddy Gnahore – mijlocaș
Valentin Dumitrache – atacant
Adrian Caragea – extremă
Antonio Bordușanu – mijlocaș
Raul Rotund – mijlocaș
Casian Soare – mijlocaș
Alexandru Irimia – mijlocaș
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 5
Data, 15 august
Ora 21:30
Rapid – DINAMO
Etapa 6
Data, 22-23 august
Ora N/A
DINAMO – U Cluj
Etapa 7
Data, 29-30 august
Ora N/A
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5-6 septembrie
Ora N/A
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Au luat 4-0, dar problema a fost la VAR! Pîrvu, reacție surprinzătoare după Dinamo – Voluntari
Video I Musi, avertisment pentru Rapid după victoria categorică a lui Dinamo