Danny Armstrong, cucerit de Dinamo! Ce le-a povestit scoțienilor despre viața în România

Sosit în ”haită” în iulie 2025 de la Kilmarnock, Danny Armstrong (29 de ani) s-a dezvoltat sub comanda ex-antrenorului roș-albilor, Zeljko Kopic (49), iar în actualul sezon al Superligii, aflat sub aripa lui Nuno Campos (51), el își domină adversarii într-o manieră categorică, bifând cifre extraordinare.

Aripa dreaptă a lui Dinamo și-a trecut în cont cinci goluri și 10 pase decisive în stagiunea curentă a principalei competiții interne. Armstrong a ieșit la rampă și în etapa 12, vineri, pe Arena Națională, contra formației din Botoșani.

Dinamo s-a impus fără emoții, scor 2-0, după două goluri marcate de la punctul cu var. Britanicul Danny Armstrong a înscris primul, în minutul 81, iar Cătălin Cîrjan (23) a închis tabela peste 11 minute.

În urmă cu 10 luni, extrema valora 900.000 de euro, iar în prezent, Transfermarkt arată că jucătorul prezintă o cotă de piață de 1.000.000 de euro. Contractul lui Armstrong expiră în vara anului următor. Șefii „haitei” nu vor să-l piardă, fiind hotărâți să extindă înțelegerea.

De curând, Danny Armstrong (29 de ani), fotbalistul lui Dinamo, a vorbit în presa din Scoția despre adaptarea în România și atmosfera din Superliga.

Scoțianul s-a informat atent despre București înainte de transfer și a precizat că siguranța orașului și condițiile găsite aici i-au depășit așteptările.

”Fiica mea tocmai urma să împlinească un an atunci când ne-am mutat și a fost locul perfect pentru a o crește. Este foarte sigur, iar zona în care locuim este frumoasă. Nu vorbim limba, dar toată lumea vorbește engleză. Au existat și momente dificile, dar experiența a fost mai bună decât aș fi putut spera. A fost peste așteptările mele”, a spus Danny Armstrong, potrivit The Herald.

Jucătorul roș-albilor a lăudat atmosfera creată de suporterii dinamoviști și a comparat campionatul României cu cel din țara sa natală, explicând că a ales această mutare pentru a ieși din zona de confort.

”Suporterii lui Dinamo sunt nebuni. La fiecare meci sunt mii de fani care vin, atât cât permite capacitatea stadionului. În mod normal, jucăm pe Arena Națională. Uneori sunt 30.000 de suporteri chiar și la un meci obișnuit. Când ieși în oraș, nu ai o clipă de liniște. Este asemănător cu ceea ce se întâmplă acasă, dar probabil chiar mai intens decât în Scoția. Toată lumea vorbește despre Dinamo și FCSB.

În ceea ce privește nivelul, pentru mine este cu siguranță destul de asemănător cu cel al campionatului Scoției. Aș spune că aici sunt probabil mai multe echipe mari. Dar, în privința fotbalului practicat și a nivelului de joc, există foarte multe asemănări.

Voiam să demonstrez că pot reuși și într-un campionat cu un stil diferit, într-o ligă din străinătate. Când eram pe punctul de a semna, mi-au spus încă de atunci că Dinamo este cel mai mare club. Evident, există și alte echipe mari în România, precum Rapid, FCSB, Cluj și Craiova. Fotbalul de aici este o nebunie. Toată lumea din întreaga țară este obsedată de fotbal”, a mai transmis scoțianul.

În runda următoare, liderul campionatului se va deplasa în Gruia pentru duelul cu CFR Cluj.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 13

Data, 24 octombrie

Ora 21:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 1 noiembrie

Ora 20:30

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Mutarea de GENIU a conducerii lui Dinamo: Cum a ajuns un fotbalist adus pe bani puțini să valoreze o avere!

Dinamo, tot mai sigură pe ea! Raul Opruț a explicat de ce victoria cu Botoșani era de așteptat

Cătălin Cîrjan, veste înainte de CFR Cluj – Dinamo: ce se întâmplă cu Martin Pascual

Lasă un răspuns