Un moment plin de emoție a avut loc la Muzeul Fotbalului din București, acolo unde Dinamo a organizat un eveniment special în memoria lui Mircea Lucescu, dispărut dintre noi pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.

La două luni de la trecerea în neființă a celui care a scris pagini importante din istoria clubului și a fotbalului românesc, Dinamo a ales să transforme durerea și respectul suporterilor într-un gest simbolic de mare valoare.
Clubul a publicat un volum special, intitulat ”Gânduri și rânduri în amintirea marelui Mircea Lucescu”, realizat exclusiv pentru familia fostului tehnician. Cartea cuprinde mesajele lăsate de suporteri pe site-ul oficial al clubului în zilele care au urmat dispariției lui ”Il Luce”.
Mii de fani și-au exprimat atunci recunoștința și admirația pentru omul care a marcat generații întregi de iubitori ai fotbalului. Aceste mărturii au fost adunate și transformate într-o colecție de amintiri care va rămâne pentru totdeauna în patrimoniul afectiv al familiei Lucescu.
”Nici nu știu dacă să mă bucur sau să mă întristez că suntem în momentul ăsta aici. Fotbalul este despre emoție, dar uneori este și despre recunoștință. Și clubul Dinamo astăzi face un mic gest de recunoștință pentru omul, jucătorul, fotbalistul, antrenorul, personalitatea Mircea Lucescu”, a fost mesajul președintelui Andrei Nicolescu.
Oficialul lui Dinamo a mai spus că ”este omul care a ghidat cele mai multe vieți de sportivi și de fotbaliști în România în ultimul secol. Și gestul ăsta vine din emoția pe care a produs-o în noi la fiecare moment pe care l-a petrecut pe această lume. E un gest mic, plin de emoție și plin, plin de recunoștință”.
Prezent la eveniment, Răzvan Lucescu a fost vizibil emoționat. În timpul discursului, fiul marelui antrenor nu și-a putut ascunde sentimentele și a lăcrimat în fața celor prezenți, semn al impactului profund pe care îl au încă toate manifestările de afecțiune dedicate tatălui său.
Gestul făcut de Dinamo a fost apreciat de participanți și a demonstrat încă o dată legătura specială dintre club și una dintre cele mai importante personalități din istoria sa.
”Ieri după-amiază eram cu fata mea și îmi spunea cât de tare a suferit și își aducea aminte… Și cât de tare suferă încă. Faptul că nu reușește să treacă peste această perioadă. Că, în ultima vreme, devenise pentru ea și pentru Matei ca un tată. Era prezent în viața lor.
Și că tuturor le este greu în acest moment. Matei mi-a spus la fel, că se simte singur, că nu știe unde să se ducă atunci când are nevoie de sfaturi. Pentru că ei au avut această comunicare cu el permanentă. Eu fiind și foarte mult plecat, m-a înlocuit cumva și pentru asta îi sunt recunoscător”, a spus Răzvan.
Acesta a povestit un alt episod, petrecut chiar în ziua evenimentului organizat de Dinamo.
”De dimineață, plecând spre școală la nepot, unde avea serbarea de final de an, am pus o melodie și soția mea a început să plângă. «Ce te-a apucat, ce te-a apucat?». E o perioadă complicată.
Însă știm foarte bine că nu suntem singuri. Ăsta este cursul firesc al vieții, asta este istoria noastră. Oamenii se duc, vin ceilalți. Toți, absolut toți, vom trece prin astfel de situații”, a mai declarat antrenorul lui PAOK.
Mircea Lucescu va rămâne pentru totdeauna o figură emblematică a fotbalului românesc și a spiritului dinamovist. Deși nu mai este printre noi, amintirea sa continuă să unească generații de suporteri, foști jucători și oameni de fotbal.
Volumul realizat de Dinamo reprezintă mai mult decât o simplă colecție de mesaje. Este dovada că moștenirea lăsată de Mircea Lucescu rămâne vie, iar respectul pe care l-a câștigat de-a lungul unei cariere extraordinare nu se va stinge niciodată.
Programul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia
Meci 1
Sâmbătă, 20 iunie
Ora N/A
DINAMO – Gornik Leczna
Meci 2
Sâmbătă, 27 iunie
Ora N/A
DINAMO – Motor Lublin
Meci 3
Miercuri, 1 iulie
Ora N/A
DINAMO – Omonia Nicosia
CITESTE SI:
”Vine dintr-o altă lume!” Jucătorul care poate umple golul lăsat de Boateng la Dinamo
Lovitură uriașă pentru FRF! TAS a desființat regula care a provocat controverse
Noile echipamente ale lui Dinamo au stârnit dezbateri! Reacția oficială a clubului