Dinamo pleaca in Cipru fara Penedo | Iata ultimile detalii despre goalkeeper

Jaime Penedo (36 de ani) nu s-a prezentat la reunirea lotului dinamovist, iar şefii din Ştefan cel Mare se pregătesc deja să-l amendeze drastic. Portarul spune că o problemă serioasă de ordin medical l-a făcut să rateze revenirea la Bucureşti.

”M-am intoxicat cu fructe de mare, iar acum sunt în spital, pe perfuzii. Nu îi doresc nimănui să păţească aşa ceva. Speră să mă stabilizez cât mai repede posibil şi să mă recuperez rapid pentru a veni la pregătiri”, a spus Penedo.

Panamezul trebuia să sosească la miezul nopții la București, numai că acest lucru nu se va întâmpla, spre disperarea șefilor de la Dinamo. Oficialii ”câinilor” au fost înștiințați că panamezul a suferit o toxiinfecție alimentară, provocată de fructe de mare, și că se află în spital. Doctorul, care-l are în grijă pe fotbalist, nu a fost de acord cu externarea și cu drumul lung până în România, astfel că a reușit să-l mai țină pe Penedo în spital.

În aceste condiții, delegația roș-albilor va pleca în cantonamentul din Cipru, de la Limassol (Elias Beach Hotel), din perioada 15-26 ianuarie 2018, fără Penedo, însă goal-keeper-ul va fi așteptat acolo.

Dinamoviștii sunt mulțumiți cu prestația de până acum a lui Penedo și, în ciuda acestor probleme legate de întârziere, i se va propune un nou contract, mai ales că cel prezent este scadent în vară. Rămâne de văzut ce propunere financiară va primi Penedo, care acum este remunerat cu 7.000 de euro pe lună. Dinamoviștii au toate motivele să încerce să-l convingă pe Penedo să semneze un nou contract, mai ales că panamezul poate aduce în vistieria lui Dinamo 200.000 de euro din prezența sa la Cupa Mondială din Rusia.