Raţ la Dinamo, ultimele detalii | Ce spune Bratu şi ce ofertă i-a pregătit Negoiţă

Chiar dacă Dinamo a ratat toate obiectivele în acest sezon după ce a fost eliminată şi din Cupa României, în urma înfrângerii de la Craiova, scor 0-1.

evomag.ro

„Câinii” nu au renunțat la ideea de a-l transfera pe Răzvan Raț, care în această perioadă se antrenează sub comanda lui Florin Bratu.

Ionuţ Negoiţă i-ar fi pregătit şi o ofertă fostului internaţional român, pentru a-l convinge să evolueze din nou în Liga 1, susţine spynews.ro. Astfel, Negoiţă va încerca să-l convingă pe Răzvan Raţ să semneze un contract valabil până la finalul sezonului, cu opţiune de prelungire pe încă un an. Mai mult, patronul lui Dinamo i-a pregătit fundaşului un salariu lunar de 7.000 de euro, anunţă sursa citată mai sus.

Fundașului stânga şi-a reziliat contractul cu Rayo Vallecano şi ar putea să evolueze sub comanda lui „Bratone”, după mai multe zile în care s-a antrenat alături de lotul formației roşu-albe.

„Eu îl cunosc de 20 de ani, am jucat împreună la juniorii Rapidului. El m-a rugat să se antreneze cu noi, pentru că vrea să se menţină în formă. Nu m-am gândit la asta (n.r. să-i ofere un contract), dar ne gândim dacă la un moment dat avem nevoie, pentru că se antrenează zi de zi cu noi şi e o onoare pentru jucătorii pentru jucătorii noştri să aibă lângă un jucător cu 113 meciuri la naţională, cu o Cupă UEFA câştigată şi nu cred că e la îndemâna oricui.

Răzvan a fost testat, avem niște GPS-uri de ultim moment și chiar stă bine din punct de vedere fizic. Nu s-a discutat concret, dar vrea să joace fotbal”, a declarat Florin Bratu.

  • Următorul meci al lui Dinamo este cel cu Gaz Metan Mediaș, din prima etapă a play-out-ului Ligii 1. Partida e programată luni, 12 martie, la ora 20:45, pe stadionul Dinamo.
Reclame