Un fost mare internaţional nu crede în antrenorul Mutu | ”Una e să te dorească cineva și alta e să te autopropui!”

Adrian Mutu (39 de ani) a fost prezentat oficial ca antrenor al lui FC Voluntari.

evomag.ro

Fostul mare fotbalist al clubului Dinamo, Dănuț Lupu este sceptice în privința șanselor ”Briliantului” de a reuși în meseria de antrenor și oferă și un exemplu.

”Eu nu vreau acum să fiu provocat, nu e treaba mea. E dorința lui, el a vrut să fie antrenor. A vrea e una, a putea e altceva. Calități are, dar nu știu dacă are și răbdare. Trebuie să ai o foarte mare răbdare ca să reușești în meseria asta.

Știind caracterul pe care-l are, îi va fi foarte greu lui Mutu să lucreze cu jucători. Uitați-vă și la Gică (n.r. – Gheorghe Hagi). Lui Gică i-au trebuit atâția ani și era și la academia lui, unde nu se putea da afară singur. Mutu nu are academia lui”, a spus Lupu.

”Una e să te dorească cineva și alta e să te autopropui, sunt două lucruri diferite”, a mai declarat Lupu, declarație pe care nu a dorit să o continue.

”E o aventură nouă, o îmbrăţişez cu încredere, este ce mi-am dorit, e visul meu, dar şi un risc pe care îl conştientizez, pe care mi-l asum. Dar, am o echipă bună, nu mă sperie obiectivul, am văzut băieţii zilele astea, au un tonus bun şi sunt sigur că vor face un meci bun la Chiajna, Vreu să le mulţumesc tuturor pentru perioada plăcută petrecută la echipa naţională, dar și domnului Burleanu, căruia îi urez baftă la alegeri”, a spus Mutu, în cadrul conferinței oficiale în care a fost prezentat.

Lasă un răspuns