Primul interviu acordat de noul transfer al lui Dinamo | Ce obiectiv și-a propus Deian Sorescu

ASU Politehnica a pierdut un jucător de mare valoare după ce Deian Sorescu (20 de ani) a semnat, joi, cu Dinamo.

evomag.ro

Mijlocaşul de bandă era la final de contract cu clubul susţinut de suporteri, care nu va încasa niciun ban pe timişorean. Conform surselor, mijlocaşul în vârstă de 20 de ani care va evolua sub comanda lui Florin Bratu va încasa un salariu lunar de 5.000 de euro, încadrându-se în media salarială a echipei din “Ştefan cel Mare”.

Tânărul jucător a oferit primul său interviu în calitate de „câine roșu”.

„Dinamo e un club mare din România, am vrut să joc în Liga 1, mă bucur că am ajuns la un nivel mare pe plan național. Au mai fost și alte oferte, dar asta știe mai bine agentul meu, el s-a ocupat de tot. Nu cred că m-am grăbit, dar dacă oamenii, mă refer aici la dinamoviști, mi-au arătat că mă vor cu adevărat și mi-au arătat seriozitate ce rost avea să mai aștept? Ei au prezentat ceva concret și apoi vorbim aici de Dinamo”, a declarat Deian, pentru gsp.ro.

Mijlocaşul care a marcat 11 goluri în 28 de meciuri jucate pentru ASU Poli Timișoara (locul 7 în liga secundă), a spus şi care sunt punctele sale forte, dar şi minusurile.

„Am viteză, așa mă laudă toți sau cel puțin asta văd la mine. Apoi, forța. Lucrez în medie trei zile pe săptămână în plus la sala de forță, în funcție de cum îmi permite programul. Am forță explozivă, plecare de pe loc și tehnică în regim de viteză.

Mai trebuie să pun masă musculară. Eu așa sunt mulțumit de ceea ce am acum, dar nu e de ajuns, trebuie mai mult pentru performanță adevărată. Mai trebuie să muncesc la fiecare capitol”, a mai declarat mijlocașul de 20 de ani, pentru sursa citată.

Deian Sorescu îşi doreşte să fie printre titularii echipei antrenate de Florin Bratu şi nu crede că venirea în capitala României îl va influența negativ.

„Sper să prind echipa în primul rând, să progresez. Am și un obiectiv personal, dar pe care îl voi dezvălui abia după ce îl voi îndeplini, adică sper să-l îndeplinesc. Recunosc, visul meu cel mare este să lupt pentru câștigarea campionatului. E normal să îmi doresc să ies campion, să ajung la echipa națională. O iau pas cu pas, încet dar sigur, pentru a-mi îndeplini dorințele din copilărie.

watchshop.ro

Mi s-a spus că Bucureștiul poate strica oamenii, mi s-a zis că este un loc al pierzaniei, te îndeamnă la desfrâu. Dar în cazul meu nu vor fi probleme. Până la urmă, nici Timișoara nu este un oraș mic, și aici te poți pierde”, a spus Deian.

  • 200.000 de euro este cota lui Deian Sorescu, conform transfermarkt.com.
Reclame