Mihai Popescu: „Vrem cele trei puncte de la Mediaș”

Meciul amical de fotbal Dinamo - Gozzano, scor 7-0, in Baveno, Italia. 21.06.2015 Dinamo sustine al doilea stagiu de pregatire, inaintea turului campionatului 2015-2016, in Italia.

Fundașul central al lui Dinamo, Mihai Popescu a vorbit astăzi, în conferința de presă, suţinută la Săftica, despre partida cu Gaz Metan Mediaș din etapa a 8-a.

Popescu recunoaște că rezultatul de 2-0, din meciul de la Sfântul Gheorghe i-a afectat, dar acum sunt motivaţi şi îşi doresc victoria duminică seară.

„Ne-a părut rău că am pierdut în etapa trecută, sperăm să trecem peste înfrângerea pe care am suferit-o cu Sepsi şi să ne întoarcem cu cele trei puncte de la Mediaș. Fiecare echipă vrea să câştige în primul rând, nu contează unde joacă. Încercăm să pregătim o echipă pentru sezonul viitor, pot să zic că aceasta este motivaţia. Obiectivul este să rămânem pe locul şapte, primul loc din play-out, şi să câştigăm fiecare meci în parte. În situaţia în care suntem este cel mai bun loc posibil pe care putem termina. Dacă intram în play-off ne clasam în primele trei locuri. Îmi cunosc colegii, cunosc grupul care este aici şi am demonstrat că ne putem bate cot la cot cu orice echipă”, a declarat Mihai Popescu într-o conferință de presă.

„Florin Bratu a schimbat puţin mentalitatea, ne-a dat încredere. Am construit un grup alături de Mister şi avem mult mai multă agresivitate. Mister știe cum să vorbească, este de puţin timp plecat din teren, din iarbă. Vorbeşte altfel cu noi ca tineri, ştie cum să-ţi dea încrederea necesară”, a mai spus dinamovistul.

Reclame