Conferință de presă | A fost prezentat oficial proiectul „DDB”. Ce au declarat: Claudiu Vaișcoivici, Mihai Dedu și Cristi Hîldan.

Astăzi la sediul PCH, o parte din membrii Peluzei Cătălin Hîldan au susținut azi o conferință de presă în care a fost prezentat programul „DDB”, la care au fost prezenti: Cristi Hîldan (fratele lui Cătălin Hîldan), Mihai Dedu(realizator TV) şi Claudiu Vaişcovici.

evomag.ro

“Vreau să vă spun bine aţi venit şi să urez la mulţi ani celor care îşi sarbează ziua onomastică, dacă avem şi printre noi, de aici puteţi pleca la distracţie. Cred că în mare ştiţi despre ce este vorba, de ce ne aflăm aici, pentru a vă anunţa programul DDB.

Este un program “socios”, este primul de acest gen din România. Nu intrăm în amanunte, pentru că ne dorim să fie bine în viitor, oricine simpatizează cu această echipa îsş doreşte performanţe cât mai mari. Nu vă vom povesti de ce ne implicăm, nu are mare importanţă acum, ne implicăm pentru că suntem dinamovişti de 40 de ani cel puţin eu, este de notorietate, am spus-o peste tot.

Lângă mine sunt Claudiu Vaişcovici, fosta glorie a lui Dinamo de la sfârsitul anilor 80, începutul anilor 90, suntem mai mulţi care facem parte din acest board. Cel mai important om din această grupare este Cristi Hîldan, antrenorul echipei de rugby CS Dinamo şi fratele regretatului Catalin Hîldan, Unicul Căpitan dispărut prematur dintre noi. Marius Niculae lipseste astăzi motivat.

Lucrurile care vor pleca de aici de la boardul PCH, vor fi transmise mai departe de Cristi in CA, el este puntea de legătura între toţi suporterii practic. Există acest organism, are nişte oameni, noi suntem 3 dintre ei, dar sunt mii şi mii în PCH. şi acei fani dacă au idei pot să le expună, vorbim, cădem de vorba, tranşăm şi Cristi merge acolo să transmită ideea care vine din partea suporterilor, dar nu numai. Nu doar în PCH sunt suporteri, indiferent de locaţie. Mai ales Diaspora, la Londra sunt peste 5.000 de suporteri dinamovişti.

În viaţa asta mai avem ceva de făcut, este proiectat, pe data de 29, de maine într-o săptămâna de la ora 19:00 este un spectacol dedicat acestui proiect şi organizaţiei ce a luat fiinţă. Sunteți aşteptaţi cu toţii, este evenimentul de lansare. Dacă stăm să ne gândim, la fotbal tribunele cântă şi jucătorii încântă. Sperăm să fie ceva frumos”, a declarat Mihai Dedu, în conferința de presă.

„Vrem să ajutăm Dinamo. Vrem să ne implicăm concret. Dinamo are nevoie de ajutorul suporterilor. Lucrăm de doi ani la acest proiect. Este un proiect pilot în România și sperăm să aibă succes. Ne propunem construirea stadionului. Trebuie un stadion nou. Vrem să facem o celulă de criză și vom bate la ușa celor care iau decizii până ne dau afară probabil. Asta ne e menirea. Vom fi insistenți.

Vrem să mișcăm lucrurile. Ne voi ține de capul celor care decid asta. Vrem să dezvoltăm comunitatea suporterilor dinamoviști. Cel mai important este aducerea fanilor la meci.

Îmi doresc implicarea suporterilor în stabilirea strategiei clubului. Eu voi face legătura între suporteri și conducere, prin locul în Consiliul de Administrație. Va fi un proiect transparent. Decât să stăm pe margine, mai bine ajutăm din interior.

Nu am vorbit cu Cornel Dinu. El înseamnă foarte mult pentru Dinamo, oricând este așteptat să vină lângă noi. Avem cu toții de învățat de la el. Când va fi gata stadionul, va purta numele lui Cornel Dinu. Asta ne dorim. Nu am avut niciun contact cu Ionuț Negoiță. Sunt convins că se poate discuta cu el. Noi intrăm în Consiliu de Administrație, dar acum nu suntem majoritări. Dar cu timpul vrem să luăm mai multe acțiuni și vom avea un cuvânt mai greu de spus”, a declarat Cristi Hîldan la conferința de presă.

„Pe 29 mai, la Opera Naționala București, va fi un spectacol dedicat acestui proiect. Va fi lansarea proiectului” – Mihai Dedu.

“Am venit cu inima deschisă să ajut şi eu cu o părere, idee. E foarte bine că toţi dinamoviştii pot veni şi în sprijinul nostru cu idei. Cred că va fi greu la început, dar în timp sunt convins că se vor alia mulţi suporteri şi cred că o să izbăvim până la urmă. Eu zic să ne urăm baftă şi să trecem la treabă. Aşteptăm să ni se alăture din ce în ce mai mulţi dinamovişti. Aţi văzut că mai e o grupare care ar dori să facă acest lucru. Dacă nu reuşesc, îi aşteptăm lângă noi.

În acest board se vor lua decizii, noi vom vota. În Consiliul de Administraţie va merge Cristi Hîldan. Vă daţi seama că vor fi mai multe voturi acolo, sper să avem din trei idei proaste, una bună. Una din trei tot e bine. Majoritarea întotdeauna bate minoriteatea, dar cred că acest CA nu este atat de obtuz şi atât de rău voit, dacă venim cu o idee bună să nu fie luată în seamă.

Am semnale că mulţi foşti colegi care vor să vină, dar am şi prieteni care vor să vină. Prieteni care m-au îndemnat să fac ceva, m-au certat ca stau deoparte si nu fac nimic, pentru că am simţiti că au fost mulţi ani în care nu am izbăvit. Aşa că am vrut să mişcăm ceva, acest proiet nu face rău clubului, dar bine ar putea face clubului. Atunci toţii prietenii mei din ţară, am umblat destul sunt convins că o să fie şi o să fie de acord cu acest proiect şi se vor alătura. O să vină uşor, uşor şi foştii mei colegi”, a declarat Claudiu Vaiscovici, în conferința de presă susținută la sediul PCH.

Reclame