Ionel Ganea, atac direct asupra lui Gigi Becali: „Oierul are impresia că le ştie pe toate! Ce sunt ţărănismele astea?!”

Ionel Ganea, fostul atacant al lui Dinamo sau al echipei naţionale, l-a desfiinţat pe Gigi Becali în direct la ProSport LIVE. Ganezul îl arată cu degetul pe latifundiarul din Pipera şi-l consideră principalul vinovat pentru pierderea titlului în Liga 1.

„FCSB nu a arătat constanţă în rezultate, mai ales în play-off. A fost multă indisciplină, plus declaraţiile patronului care au afectat o parte dintre jucători şi atunci nici ei nu au mai vrut să tragă foarte tare. Sunt unii mai sensibili şi pot fi afectaţi, pe alţii îi întăresc şi joacă mai bine, diferă de la om la om.

Când joci la o echipă de top trebuie să iei în calcul şi presiunea. Legat de Alibec…pun totul pe seama ghinionului. A fost o perioadă lungă accidentat. Antrenamentele îţi dau forma de joc, el lipsind…asta a fost cea mai mare problemă”, a declarat Ganea la ProSport LIVE.

watchshop.ro

Omul care ne-a adus victoria cu Anglia, la Euro 2000, consideră că principalul vinovat pentru eşecul FCSB-ului este Gigi Becali, cel care l-a subminat pe antrenorul Nicolae Dică: „Oierul are impresia că le ştie pe toate, dar nu e aşa. Dacă eşti carismatic şi inteligent nu faci declaraţii despre antrenor, taci din gură. Dă-i credit antrenorului, că el îi vede pe jucători zi de zi, dar tu ieşi în presă şi spui că-i comanzi lui Dică. Ce sunt ţărănismele astea?! Dacă era deştept, tăcea şi-l acoperea pe Dică, dar el se dă mare patron, mare antrenor şi ce a făcut? Nu vedeţi cum îi dă Dumnezeu?

Îl vezi pe Berlusconi, pe Abramovici să facă aşa ceva? Păi, Abramovici are bani de-l cumpără şi-l vinde pe Becali, dar nu face aşa ceva…Poate zice acum că CFR nu e din România şi se duce la TAS să zică să-i dea lui titlul, mă refer la declaraţiile lui despre clujeni”, a mai afirmat Ganea, pentru sursa mai sus citată.

Lasă un răspuns