Giorgos Katsikas şi-a prelungit contractul cu Dinamo | Pe ce perioadă a semnat

Prezent la lansarea noului echipament cu care Dinamo va ataca noul sezon, Giorgos Katsikas (28 de ani), a dezvăluie motivul pentru care şi-a prelungit contractul cu Dinamo, până la finalul sezonului 2018-2019, dar şi planurile pentru sezonul următor.

„Mi-a plăcut aici, îmi place Dinamo, îmi place întreaga atmosferă, iar astea au fost motivele care m-au făcut să rămân aici.

evomag.ro

După cum vedeţi este o echipă nouă, cu jucători cu experienţă, dar şi cu tineri. Iar eu cred că această combinaţie e suficient de bună măcar pentru o calificare în play-off. Avem meciuri foarte importante, în primele 6-7 etape jucăm cu echipe puternice, dar haideţi să le luăm pe rând, începând cu cel de duminică”, a declarat fundaşul grec.

  • Dinamo debutează în noul sezon de Liga 1, duminică, de la 21:00, pe teren propriu, cu FC Voluntari.
Reclame