Florin Bratu curtat de FRF | Ce şanse sunt să accepte o eventuală colaborare

Naționala de tineret a României U21 nu are selecționer de la începutul lunii iunie, după ce Daniel Isăilă a decis să plece la echipa Al-Hazm din Arabia Saudită.

Fost antrenor al naţionalei României U18, Florin Bratu a fost ofertat pentru a prelua locul lăsat liber de Isăilă, de către oamenii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Antrenorul dinamoviştilor spune că nu s-a pus niciodată problema de o nouă colaborare, după ce a semnat cu Dinamo.

elefant.ro

”Eu am o relaţie foarte bună cu cei din Federaţie. Am tot ţinut legătura cu ei, dar n-a fost nimic concret ca să fiu sincer şi nu cred că se punea problema din momentul în care am început o muncă la Dinamo şi vreau să o duc la bun sfârşit, pentru că-mi place stilul ăsta de muncă. L-am cunoscut şi pe celălalt şi ca să fiu sincer a fost greu.

Îmi trebuie provocare, competiţie. Îmi place să lucrez zi de zi. Îmi place să mă bat cu echipele săptămână de săptămână şi doar aşa poţi avea un progres. Asta am simţit şi mă bucur că am rămas la Dinamo”, a declarat Bratu.

  • Dinamo începe sezonul 2018/19, „câinii” vor întâlni formaţia FC Voluntari, pe stadionul Dinamo, duminică, 22 iulie, de la ora 21:00.
Reclame