Dinamoviştii, peste FCSB-işti | Câte bilete s-au vândut pentru FCSB-Dinamo

FCSB şi Dinamo se întâlnesc într-un nou derby pe Arena Naţională, duminică de la 21:00, într-o partidă în care dinamoviştii îşi doresc să obţină supremaţia atât în teren, cât şi în tribune.

Chiar dacă derby-ul se dispută la finalul lunii iulie, când mulţi se află în concedii, fanii “câinilor” vor să câştige duelul cu rivalii, cel puţin la nivel al spectatorilor. „Câinilor” le-au fost puse la dispoziţie aproximativ 8.500 de bilete, 5.500 fiind deja cumpărate, potrivit paginii oficială de facebook a Peluzei “Cătălin Hîldan”.

„FC Dinamo prin PCH a achiziționat până acum 5500 de bilete, mai multe decât FCSB. Au mai rămas 3000. Vă așteptăm la case pentru restul biletelor”, se arată pe site-ul de socializare.

Penedo şi Sorescu au vândut bilete pentru o zi la casele de bilete de la stadionul „Ştefan cel Mare”, iar fanii alb-roşiilor se mândesc că au cumpărat deja mai multe tichete decât rivalii. Suporterii echipei antrenate de Nicolae Dică au cumpărat până vineri în jur de 4.000 de bilete, însă organizatorii se aşteaptă ca 20.000 de spectatori să fie în tribune la ora meciului.

Reclame