Lobonț, curtat de CSU Craiova | Ce post i-au oferit oltenii

Echipa din Bănie a avut un start modest de sezon, acumulând doar două puncte în primele trei meciuri de campionat, la care se mai adaugă şi înfrângerea din Supercupă, scor 1-0 cu CFR Cluj.

evomag.ro

Totuşi, CSU Craiova putea da ”lovitura” la nivel administrativ în ultima perioadă. Mihai Rotaru a încercat să-l convingă pe Bogdan Lobonţ să vină la echipă şi să-i fie secund lui Devis Mangia, iar fostul portar era aproape să accepte oferta Universităţii Craiova. Conform Digisport, acesta a refuzat oferta, motivul fiind acela că Azaria Letiţia, fetiţa fotbalistului, merge la şcoală în Roma, unde s-a şi născut.

“Bogdan Lobonţ este un prieten, un om foarte, foarte bun, un foarte bun portar, sunt foarte fericit ca sunt aici să-l salut, în aceast moment al carierei lui. Şi pasul următor al carierei lui va fi tot cu AS Roma. Merită acest lucru. Vom vedea ce se va întâmpla cu el la Roma. Este foarte important pentru noi. Vom vedea ce rol va avea. El nu vrea să fie doar antrenor cu portarii, vrea mai mult. O să avem timp să ne gândim”, a declarat Federico Balzaretti, directorul sportiv al lui AS Roma.

Bogdan Lobonţ este dorit şi în staff-ul echipei italiene, AS Roma, dar și de Cosmin Contra la echipei naţionale. Însă „Pisica” a anunţat că aşteaptă să vadă ce oferte va primi, dar că îşi doreşte să rămână în Italia. “O să văd ce oferte am şi o să analizez ce voi face în continuare. Dar sunt tentat să rămân în Italia!”, a precizat fostul mare portar.

watchshop.ro

Ajuns la 40 de ani, Bogdan Lobonţ şi-a încheiat cariera chiar în acest an, ultimul său meci fiind în tricoul echipei naţionale, într-un amical disputat la Ploieşti, împotriva Finlandei, scor 2-0. Acesta a fost introdus în ultimele trei minute ale partidei, în locul lui Ciprian Tătăruşanu.

  • Pentru echipa naţională a României a bifat 86 de selecţii şi a făcut parte din lotul selecţionatei la Campionatele Europene din 2000 şi 2008.
  • În cariera sa, Lobonţ a evoluat pentru Corvinul Hunedoara, Rapid, Ajax, Fiorentina, Dinamo şi AS Roma.
Reclame