AUDIO | Elisabeta Lipă: ”E o reuşită de excepţie a canotajului românesc. Sunt un preşedinte fericit”

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre performanța extraordinară a României la Campionatele Europene de la Glasgow, în care țara noastră s-a clasat pe locul 1 (DETALII AICI).

Elisabeta Lipă: „Sunt la al treilea mandat la Federația de Canotaj, dar medaliile nu vin pe bandă rulantă. Sunt un președinte fericit! Acești sportivi mi-au umplut inima de bucurie și nu am mai văzut de multă vreme ambiția și determinarea lor de a se lupta pentru medalii! Partea masculină contribuie la clasamentul pe națiuni, au avut o contribuție majoră și visul meu a devenit realitate!

În fiecare an auzeam că avem cel mai tânăr echipaj, apoi se retrăgeau. Cum s-a întâmplat cu două serii a câte trei fete, la 8+1, în trecut. În lotul feminin de 8+1 avem două junioare până în 19 ani.

evomag.ro

Domnul Mircea Roman a antrenat toată viața lui, a scos campioane mondiale și olimpice pe bandă. Domnul Roman este angajatul Federației pe 1.450 de lei, cu ce pensie va ieși? Cine spune că în sport nu sunt bani, nu se pricepe. Totuși, banii nu sunt gestionați cum trebuie.

Nu poți să spui că 25 de lei pe zi îi ajung un sportiv să mănânce, care mai aduce și medalii! Cred că a fost o exprimare nefericită a doamnei ministru (n.r. Ioana Bran, de la MTS).

În România nu se pot organiza competiții internaționale pentru că nu avem condiții!”.

Reclame