Bratu, mulţumit de victoria din Ștefan cel Mare: „Mă bucur că am câştigat după o săptămâna agitată” | Ce spune despre transferuri

Dinamo a învins-o în extremis pe nou-promovata FC Hermannstadt cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă, într-un meci din etapa a şasea a Ligii I de fotbal.

somproduct.ro

Salomao a deschis scorul repede, în minutul 4, apoi N’Kongolo a adus egalarea, în minutul 48. Lovitura de graţie a dat-o Pesic, în minutul 90+3, din centrarea perfectă a lui Dan Nistor. Croatul a pus capul perfect şi l-a învins pe Căbuz.

Bratu e convins că Dinamo merită succesul pentru că a dominat jocul şi a refuzat să vorbească despre noile transferuri.

„Am sperat până în ultima clipă, nu am cedat şi am reuşit să înscriem. Am dominat clar prima repriză, dar nu a m făcut-o şi în a doua, am primit un gol greu de explicat. Mă bucur că am câştigat după o săptămâna foarte agitată la DInamo…a fost plearea lui May, discuţiile cu Nistor, a fost o situaţie complicată pentru mine. May era un pion important în echipă.

Mă obligă Pescic să-l folosesc mai mult, am pretenţii de la el.

Sunt mândru de lotul meu, competitiv, nu ştiu dacă vine altcineva…Vine un meci dificil, la Craiova!

Dan Nistor are doi ani de contract, se va întâlni cuc ei din conducere. Sper să se liniştească lucrurile în jurul lui. Am avut o săptămână grea, repet.

Pleacă Axente? Plecăm până luni cu toţi într-o mini vacanţă”, a spus Bratu după meci.

  • „Câinii” au ajuns la a doua victorie în ultimele cinci meciuri şi se află pe locul patru în clasament, cu 10 puncte strânse în şase meciuri. Pentru Dinamo urmează meciul cu Craiova, pe 1 septembrie, în deplasare.
Reclame