Alexandru David a anunțat ce partide vor disputa „câinii roşii” pe Arena Naţională | Ce spune despre începerea lucrărilor la noua arenă din Ștefan cel Mare

Preşedintele lui Dinamo, Alexandru David, a anunţat că momentan, conducerea clubului din Ştefan cel Mare nu ia în considerare ca echipa să dispute în viitor meciuri pe Arena Naţională.

bestkids.ro

“Categoric nu. Costurile pentru organizarea unui meci pe Arena Naţională , aici vorbesc atât de închirierea efectivă a stadionului, discut şi despre utilităţi, costuri de pază, mult mai mari când vorbim despre un astfel de stadion, se ajung undeva la 35-40.000 de euro per meci.

Există o reţetă ca să nu pierzi bani, când organizezi un meci pe Arena, să ai minim 10.000 de spectatori plătitori. Ori noi nu am reuşit să atingem acest target în medie, la anumite meciuri am reuşit, la altele nu, nici măcar în vremea în care era o altă atmosferă şi era o altă emulaţie în jurul echipei. Sperăm, realist vorbind în acest an, sper să fie meciuri, mai multe pe care să le putem organiza, sunt cele cu FCSB-ul. În rest, din istoric şi uitându-ne pe cifre, nu am reuşit să acoperim posibila pierdere pe care o face un astfel de meci”, a spus președintele „câinilor”.

David susţine că starea gazonului de pe stadionul din Ştefan cel Mare este net superior celui de pe Arena Naţională şi afirmă că, atât Florin Bratu, cât şi elevii săi, doresc ca partidele să se dispute pe stadionul Dinamo.

„În acest moment, nici jucătorii şi nici antrenorul, nu ar fi de acord şi nici noi, chiar dacă am avea certitudinea că ar fi 20.000, din cauza gazonului. Gazonul de pe Ştefan cel Mare este net superior, faţă de ceea ce se întâmpla acolo. Nu ne ascundem de asta, că e ceva de moment, însă economic, eu sunt oarecum într-o zonă în care merg pe sârmă, că nu mă dau banii afară din casă, nu pot să fiu de acord decât cu un singur meci în acest moment pe Naţional Arena”, a declarat David, potrivit Radio Dinamo, care a mai vorbit şi despre începerea lucrărilor la noua arenă din Ștefan cel Mare: “Nu am nicio informaţie de acest gen. Informaţiile publice comunicate de CNI, sunt cele pe care le ştim şi noi, într-un contact mai aplicat cu ei sunt cei de la Federaţie. Dar şi din discuţiile noastre informale cu cei de la FRF, informaţiile pe care le aveţi, sunt cele pe care le stiţi la nivel public.

În acest an se încheie tot ce ţine de studiile de prefezabilitate şi fezabilitate, cu tot ce înseamnă detaliile tehnice ale noului obiectiv, că ar urma să înceapă construcţia undeva anul viitor. În ceea ce priveşte termenul de finalizare, am văzut că s-a amânat un an. Mai bine mai târziu decât niciodată, important e că se face.”

Reclame