Scaunul lui Mircea Lucescu se clatină! Eşecul suferit cu Rusia a aprins spiritele în Turcia

Selecţionerul Mircea Lucescu a debutat cu o înfrângere în Liga Naţiunilor. Turcia a pierdut, pe teren propriu, în faţa reprezentativei Rusiei, cu 1-2, în grupa a doua din Liga Naţiunilor. Este a treia partidă consecutivă fără victorie cu Mircea Lucescu pe banca tehnică.

„Am primit un gol prostesc. Dacă te uiţi la jucătorii noştri, ei nu joacă la echipele lor de club. Este dificil ca în două-trei zile să îi aduci pe jucătorii, care nu au meciuri în picioare, la un nivel competitiv. Obiectivul nostru este să formăm o echipă care să ajungă să joace la Campionatul European”, a spus Mircea Lucescu, la finalul partidei, potrivit site-ului milliyet.com.tr.

După acest insucces, „Il Luce” a intrat în vizorul presei care anunţă că este posibil ca Lucescu să fie înlocuit. Potrivit jurnalului turc Takvim, Senol Gunes şi Aykut Kocaman sunt primele nume pe lista federaţiei turce. Gunes, în acest moment antrenor la Besiktas, ar putea prelua naţionala dacă va ajunge la un acord cu clubul pentru o despărţire. Kocaman este liber de contract după despărţirea de Fenerbahce din vară şi reprezintă, de asemenea, o variantă pentru federalii turci.

  • Fost jucător şi antrenor la Dinamo, Lucescu este selecţionerul naţionalei Turciei din august 2017. De atunci, Turcia a înregistrat trei victorii, cinci înfrângeri şi patru remize.
  • Pentru Turcia va urma meciul cu a treia echipă din grupa a doua, Suedia, care se va disputa luni, 10 septembrie, de la ora 21:45.
Reclame