Declaraţia cutremurătoare a unei campioane la judo: „E că un coşmar de care sper să scap cât mai repede!”

Judoka Monica Ungureanu a pierdut în primul tur al categoriei de 48 de kilograme la Mondialele din Azerbaijan. Sportiva dinamovistă a vorbit la câteva minute după ce a pierdut.

elefant.ro

”Simt că sunt blocată psihic. De ceva timp nu am mai urcat pe podiumul de premiere, iar asta mă face să pun o presiune în plus pe mine. Chiar nu ştiu cât va mai dura această situaţie. Va daţi seama cum mă simt eu, după ce am muncit atât de mult, iar acum vin la acest Mondial şi pierd din primul tur?

Da, am lacrimi de ciudă că nu pot depăşi acest moment. Este o luptă internă pe care o duc cu mine însămi. Parcă se duce o bătălie în sufletul meu atunci când se apropie marile competiţii. E că un coşmar de care sper să scap cât mai repede. Sunt sigură că va fi ok. Sunt sigură că pentru Olimpiada voi avea timpul necesar să mi revin”, spune Monica Ungureanu.

Monica a vorbit şi despre o problemă pe care o întâmpină la lotul Naţională şi doreşte să depăşească această situaţie delicată cu ajutorul unui psiholog: „Cred că ar fi o soluţie să încerc să colaborez cu un psiholog. Am văzut că şi alţi sportivi de performanţă au încercat acest lucru şi le a mers f bine. Poate fi o soluţie foarte bună pentru viitor” a declarat sportiva româncă.

Lucru ce l-a deranjat pe preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă. Politrucul este foarte optimist legat de participarea sportivilor români la Campionatul Mondial de Judo de la Baku.

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, spune că nu a fost surprins de rezultatul obţinut de sportiva noastră şi respinge ideea lansată de Ungureanu legată de prezenţa unui psiholog la lot: ”Monica din păcate a fost în graficul ei din ultima vreme. Potenţialul ei era de sferturi de finală. Tot ceea ce era peste sfert de finală era în plus. Din păcate nu reuşeşte să se regăsească, să-şi regăsească spiritul. Sportivii de performanţă nu au nevoie de psiholog!”

Despre restul sportivilor români care vor participa la Mondialele de Judo de la Baku, preşedintele Federaţiei spune: ”Din păcate Alexandra Pop de la care avem mai mari aşteptări a fost accidentată şi nu a putut să vină la Baku. O aşteptăm mâine pe Andrea Chiţu care este liderul categoriei ei şi apoi pe Corina Căprioriu, care din păcate are un traseu foarte, foarte greu. La băieţi avem aşteptări de la tânărul Raicu la 73 de kilograme. Slaba pregătire şi accidentările ne-au adus iată la aceste Mondiale cu un lot destul de subţire, faţă de potenţialul judo-ului românesc. Însă, greşelile trecutului se plătesc”, a explicat Guşă.

Lasă un răspuns