Se va umple Arena Națională la meciul România – Serbia! Câte bilete s-au vândut

Există un mare interes în jurul partidei din Liga Națiunilor, pe fondul absenței echipelor românești din cupele europene. Totodată, FRF a stabilit prețuri accesibile pentru această confruntare.

vivre.ro

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că au fost vândute peste 25.000 de bilete la meciul România – Serbia, programat pe Arena Națională în data de 14 octombrie, de la ora 16:00.

„Cel mai greu meci este cel cu Lituania, pentru că trebuie să-l câștigăm cu orice preț. Greu e și prin prisma suprafeței de joc. După cum știți, e gazon artificial, cu care jucătorii din Lituania sunt obișnuiți, iar noi deloc. Trebuie să ne întoarcem încrezători pentru abordarea meciului cu Serbia și să facem un joc la fel de bun precum la Belgrad. Suferim foarte mult în apărare, e o mare problemă pe care o avem.

Pentru meciul cu Serbia s-au vândut peste 25.000 de bilete. Cred că se vor vinde toate biletele până la ora jocului. Este o cerere foarte mare”, a spus Răzvan Burleanu.

Selecționerul reprezentativei României, Cosmin Contra va miza la jocurile din această lună din Liga Națiunilor pe un lot format din 24 de tricolori: 16 care evoluează în străinătate și 8 din Liga 1.

View this post on Instagram

#LuptamImpreuna 🇷🇴

A post shared by Echipa națională a României (@echipanationala) on

Joi, 11 octombrie, de la ora 21:45, la Vilnius, naționala României va juca împotriva Lituaniei. Trei zile mai târziu, duminică, 14 octombrie, de la ora 16:00, pe Arena Națională, tricolorii vor întâlni Serbia. Biletele pentru jocul cu Serbia sunt disponibile pe site-ul bilete.frf.ro.

Prețurile biletelor pentru meciul România – Serbia

Peluze (inel 1 și 2) | 30 lei
Peluze (inel 3) | 25 lei
Tribune (inel 2) | 70 lei
Tribune (inel 3) | 50 lei
Tribuna 2 (inel 1) | 90 lei
VIP ROȘU | 400 lei
VIP ALBASTRU | 250 lei.

Programul următoarelor meciuri:

  • 11 octombrie | Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
  • 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
  • 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
  • 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
Reclame