Dinamo, așteptată cu interes la Botoșani: „Avea publicul, dorinţa de revanşă și jocurile bune de acasă”

FC Botoşani şi Dinamo se vor întâlni luni seară, de la ora 21:00, în ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 1. Va fi un joc între formaţiile de la care se aştepta mult mai mult în acest sezon.

bestkids.ro

Antrenorul echipei de fotbal FC Botoşani, Costel Enache, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa are ceva de demonstrat în meciul cu Dinamo.

„Suntem două echipe care nu trecem printr-o perioadă foarte bună, avem ceva de demonstrat, avem răni, avem orgolii rănite. E clar că lupta asta va fi foarte echilibrată şi cu mult mai multe argumente decât punctele puse în joc. Mi-aş dori să fie un meci de luptă pentru că e condiţia de bază cu care putem câştiga.

Nu cred că e momentul să facem economie de energie. Trebuie să fim implicaţi, toţi cei din club. E o situaţia delicată şi e nevoie de energia fiecăruia dintre noi. În ultima perioadă aţi observat un echilibru foarte mare în campionatul nostru. Este imposibil să spui cine va câştiga un joc. Echipele sunt destul de echilibrate.

Sper ca noi să fim bucuroşi. Sunt jocuri destul de intense. Ca raport de joc nu suntem departe de campionatul Belgiei. Acolo sunt trei echipe foarte bune care ridică cotă. Poate nu suntem foarte spectaculoşi dar nici nu consider campionatul României foarte slab”, a spus Enache.

De aproape două săptămâni, Claudiu Niculescu este pe banca tehnică a lui Dinamo, cu care „câinii” s-au calificat în optimile Cupei României şi au remizat cu Sepsi în campionat.

„Nu a putut face mari modificări. În trei-patru antrenamente nu poţi să modifici un model de joc. Cred că merge pe o oarecare continuitate. Sunt ceva schimbări, multe la faze fixe, o abordare mai pragmatică. Ne aşteptăm să fie ceva surprize în timpul meciului. Ar putea schimba sistemul de joc. Să joace cu doi atacanţi.

vivre.ro

Ar putea fi o mare problemă pentru noi, abordarea ar trebui să fie diferită. Nu asta trebuie să fie grija noastră ci modul nostru de organizare, de implicare, atitudinea, dorinţa, responsabilitatea. Indiferent ce pregăteşte adversarul, putem echilibra şi trece peste”, a precizat Costel Enache despre schimbările de la Dinamo, antrenorul mizând la acest joc şi pe sprijinul publicului: „Mare lucru nu avem în plus faţă de ei. Putem avea publicul, dorinţa de revanşă, jocurile bune de acasă din ultimul an. Ar trebui să ne dea încredere şi o abordare mai de luptă”.

Claudiu Niculescu nu se va putea baza pe Ivan Pesic, croatul este accidentat și va lipsi între patru și șase săptămâni. „Clau-Gol”, i-a lăsat în afara lotului, pentru această partida pe: Olteanu, Tîrcoveanu, Ehhman, Axente, Ciubotariu și Neicuțescu.

Patru absenţe în tabăra lui Enache: Albanezul Enriko Papa va fi suspendat pentru meciul de luni. De asemenea, Soiledis, Piţian şi Fulop sunt în continuare accidentaţi, iar Fabbrini este incert.

FC Botoşani ocupă locul 12, cu 9 puncte, iar Dinamo se află pe 10, cu 11 puncte. Partida dintre FC Botoşani şi Dinamo se va juca luni seară, de la ora 21.00, pe stadionul Municipal. Preţul biletelor este 30 lei la tribună şi 15 lei la peluză.

Reclame