VIDEO | Ionuț Negoiță, atacat din toate părțile: „Aşa se întâmplă când intră bişniţarii şi ospătarii în fotbal”

Claudiu Niculescu i-a luat recent locul pe banca tehnică lui Florin Bratu, dar Dinamo n-o duce mai bine. Din contră. Formaţia alb-roşie a ajuns pe un ruşinos loc 12, după înfrânagerea suferită la Botoşani (0-2).

Ionel Ganea a jucat şi a fost antrenor secund în „Ştefan cel Mare” pentru o scurtă perioadă fiind şi manager sportiv al roş-albilor. Fostul atacant a comentat la ProSport LIVE situaţia actuală în care a ajuns Dinamo.

teamdeals.ro

Alexandru David şi Ionuţ Negoiţă, preşedintele, respectiv finanţatorul clubului, n-au scăpat de vorbele grele ale „Ganezului”, care i-a criticat în termeni duri pentru situaţia în care a ajuns clubul.

„De când au intrat bişniţarii sau ospătarii în fotbal, aşa se întâmplă. Prunea e un fost fotbalist care a jucat la nivel internaţional. Mai e măscăriciul ăla care tot declară… i-aş spune ‘D**khead’. Ăla n-a făcut nimic pentru fotbal şi tot dă declaraţii. Patronul ăla trebuie să înţeleagă că Dinamo e un club foarte mare, Dinamo se bătea an de an la campionat, juca în cupele europene. E normal ca nici suporterii să nu mai aibă răbdare. Nu-mi aduc aminte ca Dinamo să fi fost aşa de jos. Ăsta e adevărul.

Claudiu Niculescu nu va face mare lucru acolo, pentru că nu are cum. Mare mirare, Dinamo să nu ajungă să joace pentru Liga 2. Dacă te bate Botoşani, Mediaş…”, a declarat Ionel Ganea.

Nici „Bratone”, fost coleg în atacul lui Dinamo cu Ganea, n-a scăpat de tirada fostului internaţional. Ganea a scos în evidenţă una dintre greşelile majore care au dus la îndepărtarea sa de pe banca lui Dinamo: „Vă spun ceva. Bratu a făcut o mare greşeală, asta cu Nistor. Dacă ai văzut că jucătorul ăla are alte gânduri, de ce l-ai mai băgat să joace? Şi După aceea vii şi spui că din cauza lui s-a stricat tot. La un club ca Dinamo nu te aşteaptă nimeni”, a mai spus Ganea, la ProSport LIVE.

  • Pentru Dinamo urmează meciul de pe teren propriu, împotriva nou-promovatei Dunărea Călăraşi. Dunărea are trei puncte în faţa lui Dinamo şi ocupă locul opt în Liga 1 Betano.
Reclame