Niculescu dezamăgit | Prima reacţie după demiterea surprinzătoare de la Dinamo

Claudiu Niculescu merge azi la Ionuț Negoiță să rezilieze contractul, după ce, azi-noapte, finanțatorul lui Dinamo s-a înțeles cu Mircea Rednic.

Niculescu a participat la ultimul său meci ca antrenor principal la Dinamo, o victorie la scor cu Dobroeşti.

teamdeals.ro

Niculescu a văzut din tribună meciul amical, echipa fiind condusă de secunzii Dobre şi Mihăescu. După partidă, „Lunetistul” i-a criticat dur pe şefii lui Dinamo pentru situaţia generată.

„Am aflat şi eu noaptea trecută. E cel mai urât moment al meu de la Dinamo. Un moment foarte, foarte urât, dar asta este ţara în care trăim. Trebuie să mergem mai departe. Mă întăreşte această întâmplare, sunt puternic, am avut rezultate ca antrenor şi o să am în continuare.

Mircea Rednic nu are nicio vină. Nea Mircea rămâne acelaşi. Am spus de foarte multe ori, este unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut în cariera mea. Am refuzat din start să rămân şi ca director general sau ca secund”, a declarat Claudiu Niculescu.

Fostul atacant al roş-albilor a fost cel care l-a înlocuit pe Florin Bratu. Bratone a fost demis după o discuţie aprinsă cu Dan Nistor, căpitanul echipei, iar Niculescu fusese adus pentru a redresa situaţia. Dar, după doar 20 de zile, el s-a văzut nevoit să-i cedeze locul acum lui Rednic. Puriul are ca obiectiv în primă fază calificarea în playoff, Dinamo fiind acum pe locul 12 în Liga 1, unul de baraj.

Reclame