OFICIAL | Niculescu şi-a reziliat contractul cu Dinamo: „Îmi pare rău că s-a încheiat aşa”

Dinamo s-a despărțit în mod oficial de Claudiu Niculescu, în cursul după-amiezii de sâmbătă. Antrenorul a semnat rezilierea contractului, la câteva ore după meciul amical câștigat cu 23-0 în fața Unirii Dobroești.

vivre.ro

Vineri noapte, Ionuţ Negoiţă a bătut palma cu Mircea Rednic şi şi-a anunţat colaboratorii că Niculescu nu va mai fi antrenorul echipei. Clau-gol abia fusese instalat, în locul lui Bratu, şi a apucat să stea pe banca tehnică a clubului doar trei partide. Tehnicianul a vorbit pentru prima dată după ce a acceptat rezilierea contractului.

”Nu am vorbit cu domnul Negoiţă. Am discutat cu conducerea clubului, aproximativ trei ore, am reziliat contractul. Îmi pare rău că mă despart aşa, pentru mine este dezamăgitor, dar sunt puternic şi o să o iau de la capăt. Nu am ce face, asta este meseria.

Din punct de vedere profesional nu mi s-a reproşat absolut nimic. S-a ivit această oportunitate pentru club de a-l numi pe Mircea Rednic, un antrenor cu mare experienţă. Am înţeles, iar acum fiecare ne vedem de drum mai departe.

Îmi pare rău că s-a încheiat aşa. Am convingerea că aş fi redresat echipa. E umilitor, dar nu am ce face. Mi-au propus să rămân director general, dar nu am vrut să accept pentru că eu am alt drum în viaţă”, a spus Claudiu Niculescu, atunci când a ieșit de la întrevederea cu șefii lui Dinamo.

Clubul Dinamo a emis imediat un comunicat semnat de președintele Alexandru David.

evomag.ro

Comunicatul oficial al lui Dinamo:

„Claudiu Niculescu a venit într-un moment extrem de dificil la Dinamo. A gândit cu sufletul și a ales Dinamo, lucru pentru care clubul îi rămâne recunoscător.
În acest moment nu este vorba despre profesionalism sau despre calitățile antrenorului Claudiu Niculescu.
Este vorba despre o oportunitate pe care clubul Dinamo o are într-un moment extrem de dificil.
Claudiu Niculescu a antrenat Dinamo 20 de zile, un lot pe care nu l-a pregătit el, nu l-a format el, deci nu putem discuta despre o analiză profesională a antrenorului Claudiu Niculescu.
Îi mulțumim că în acest moment extrem de delicat, incă o dată a pus interesul clubului înaintea interesului personal și a acceptat ca rezilierea contractului să fie una amiabilă.
Îmi pare extrem de rău și îi cer scuze antrenorului Claudiu Niculescu pentru acest moment delicat pentru care nu are nicio vină. Este o decizie a clubului, de oportunitate.
Îi mulțumim lui Claudiu Niculescu și sperăm ca viitorul să vindece rănile prezentului, clubul Dinamo rămânând întotdeauna dator jucătorului și antrenorului Claudiu Niculescu.

Alexandru David
Președinte al Consiliului de Administrație”.

  • Cu Niculescu pe banca tehnică, Dinamo are o singură victorie (scor 3-1 cu Dacia Unirea Brăilea, în Cupa României), un egal (scor 0-0 cu Sepsi) şi o înfrângere (scor 0-2 cu FC Botoşani).
Reclame