Un stadion plin e gata să sărbătorească calificarea la Euro 2019. Câte bilete s-au vândut

Reprezentativa Under 21 a României se află marți seară în fața ultimului test din preliminariile EURO 2019. Un punct obținut în partida cu Liechtenstein, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, de la ora 21:00, asigură prezența tricolorilor la Campionatul European de tineret după o pauză de două decenii!

evomag.ro

Printre cei convocați se numără și Ricardo Grigore, fundașul lui Dinamo, căruia i s-a acordat încredere maximă în acest sezon, începând să joace regulat în prima formație a roș-albilor.

„Tricolorii” mici, vor avea parte de o atmosferă de vis la Ploieşti, iar organizatorii anunță că meciul este posibil să se joace cu casa închisă. Oficialii FRF au decis să dechidă casele de bilete de luni, cu o zi mai devreme decât era anunţat iniţial. Şi bine au făcut. În 24 de ore s-au vândut în jur de 7000 de bilete, în afara celor care s-au cumpărat online. Astfel, până marţi, la ora 12:00 se vânduseră peste 9000 de tichete şi în continuare sunt cozi uriaşe la stadionul din Ploieşti.

teamdeals.ro

Casele rămân deschise până la ora meciului, ceea ce înseamnă că partida s-ar putea disputa cu casa închisă, iar recordul ar cădea din nou.

Preţul unui tichet pentru acest meci este de zece lei, intrare generală.

Arena din Ploieşti a adunat 13.312 spectatori şi la ultimul meci al echipei naţionale pe care l-a găzduit, amicalul cu Finlanda, din iunie.

Lasă un răspuns