VIDEO | Dănuţ Lupu a dezvăluit cum s-a modificat contractul lui Nistor

Dorit cu înverșunare de finanţatorul FCSB-ului, în această vară, Dan Nistor (30 de ani) a decis să continue la Dinamo, deşi oferta lui Gigi Becali era mai bună din punct de vedere financiar.

evomag.ro

Mijlocaşul a refuzat un salariu de 20.000 de euro pe lună, iar conducătorii lui Dinamo au spus nu la oferta de 750.000 de euro, făcută de „rivali”. Președintele lui Dinamo, Alexandru David susținea că îi va fi majorat salariu mijlocașului, dar din câte se pare, acest lucru nu s-a întâmplat. Nistor s-a ales doar cu câteva bonusuri de performanţă.

Fostul membru al departamentul de Scouting al „câinilor”, a dezvăluit la ProSport Live, cum s-a modificat contractul acestuia. Lupu susține că Nistor nu ar fi primit un plus salarial, ci s-a ales doar cu câteva bonusuri.

vivre.ro

„Nistor nu e fiţos, e un băiat modest. Dar când ajunge la un anumit nivel, iar echipa se învârte în jurul lui, îi cresc coarne. Acum nu mai eşti dinamovist sau stelist, te duci după bani. El a venit la Dinamo de la CFR, deşi a pierdut la salariu. De la 15.000, la 8.000. Dar când vine FCSB şi îţi pune în faţă o astfel de sumă, accepţi.

În cele din urmă a rămas la Dinamo, care i-a mai pus anumite bonusuri, nu i-a mărit salariul”, a declarat Dănuţ Lupu la ProSport Live.

Reclame