AVANCRONICĂ | Dinamo București – FCSB

Dinamo – FCSB, marele derby al campionatului, îşi consumă un nou episod duminică, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

elefant.ro

Confruntarea e una de o importanţă uriaşă, pe lângă orgolii existând o miză mare şi din punct de vedere al clasamentului. O victorie a lui Dinamo o lasă pe FCSB cu abia a treia şansă la titlu, în timp ce un succes al roş-albaştrilor ar diminua serios şansele la play-off pentru echipa din Ştefan cel Mare. Se anunţă, astfel, un derby în adevăratul sens al cuvântului, într-o atmosferă deosebită, dar, din păcate, pe un gazon sub orice critică.

  • Ambele echipe au fost eliminate din Cupa României încă din optimi și se concentrează în acest moment doar pe campionat.

Dinamo vine după o serie de 3 rezultate pozitive în Liga 1, două remize si o victorie, aceasta din urmă obținută în al cincilea minut de prelungiri în deplasarea de la Voluntari. Roș-albii nu concep să rateze și în acest sezon calificarea în play-off, iar un rezultat pozitiv în derby va da multă încredere „câinilor”, care în acest moment sunt cu moralul scăzut.

  • O singură înfrângere au suferit dinamoviştii în ultimele 11 meciuri jucate în Liga 1 pe teren propriu, 1-2 cu Astra (14 septembrie 2018), în rest au șapte succese şi trei rezultate de egalitate.

Liderul echipei, Dan Nistor a declarat: „Înseamnă foarte mult pentru mine. Sper ca la acest meci să ne bucuram alături de galeria noastră frumoasă.

Este cel mai important meci din acest sezon, trebuie să ne ridicăm la nivelul suporterilor.

Putem să mai spălăm din rușine. Am pierdut și în Cupă…sper că acest meci să mai spele din rușine.

Nu contează pe ce loc ești, un astfel de meci este important oricând.

Am văzut gazonul, o să fie fotbal pe plajă, dar astea sunt condițiile. Jucăm unde decide conducerea”.

Mircea Rednic nu are jucători accidentați sau suspendați și va alinia cea mai bună formulă de echipă.

„Nu numai că e un derby, e un meci foarte important pentru noi, ținând cont de poziția din clasament. Avem nevoie de toate cele 3 puncte. Dăm peste un adversar bun, cu jucători tineri, de perspectivă. Nu au evoluții constante, dar ca valoare au demonstrat că sunt jucători care pot face diferența. Sper că îi vom putea bloca și nu își vor face situații de a marca. Sperăm să îi surpindem. Dacă am avea 19 puncte ar fi altfel, mai ales cu o echipă care se bate pentru campionat. Mie nu îmi e teamă de aceste meciuri. Sunt echipe care încearcă să își impună jocul și ținând cont de situația noastră încerc să ne organizăm foarte bine și să profităm de spațiile care se vor crea. Calculele sunt simple, la fiecare meci trebuie să luăm maximum de puncte. Eu fac calcule în funcție de locul 6, nu de primul loc. Ar fi ideal să câștigăm cu FCSB”, a declarat Mircea Rednic în conferința de presă.

  • Ultimul succes bifat de Dinamo: 1 mai 2017, Dinamo – FCSB 2-1. Golul lui Sergiu Hanca din minutul 90+4 a schimbat decisiv ierarhia ediţiei 2016-2017, asta deoarece, cu două runde înainte de final, învinşii aveau să piardă prima poziţie în detrimentul celor de la Viitorul.

De partea cealaltă, FCSB joacă sub presiunea rezultatului întrucât orice rezultat în afara victoriei o poate depărta de liderul CFR Cluj. Ardelenii joacă în această etapă pe teren propriu cu Dunărea Călărași. Echipa finanțată de Becali, are mari probleme în compartimentul defensiv întrucât Bălașa, Momcilovic, Ovidiu Popescu și Mihai Pintilii sunt accidentați. Lista indisponibililor nu se oprește aici: Mihai Roman și Junior Morais sunt suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.

„Pe Stan și Planic vom încerca să îi băgăm cu echipa. În proporție de 70% vor juca. E riscant, dar atâta timp cât ei își doresc să joace, riscăm. Vedem dacă vor putea juca mâine. Sper să nu fie o recidivă. Urmează o pauză de două săptămâni și sper să își revină.

elefant.ro

Nu forțez niciun jucător să joace. Joacă doar dacă își doresc. Prefer să joc cu Rusescu fundaș central decât să intre un jucător care nu vrea să joace. Am discutat cu el (n.r. Planic). Cu acceptul lui, hotărăsc dacă joacă sau nu”, a declarat antrenorul FCSB-ului.

Cea mai recentă confruntare: 29 iulie 2018, FCSB – Dinamo 3-3 (Harlem Gnohere, Florinel Coman – dublă / Mircea Axente, Dan Nistor, Mihai Popescu).

ECHIPELE PROBABILE

Dinamo: Penedo – Corbu, Popescu, Katsikas, Popovici – Cooper – Sorescu, Hanca, D. Nistor, Salomao – D. Popa.

FCSB: Balgradean – Benzar, Planic, Filip, Stan – Nedelcu, Teixeira – D. Man, Fl. Tanase, Fl. Coman – Gnohere .

Reclame