Unde a ajuns să joace Kino Delorge, după despărțirea de Dinamo

Unul dintre jucătorii îndepărtați de la Dinamo de Mircea Rednic, Kino Delorge, și-a găsit cu greu un angajament. Ratangiul de la Miercurea Ciuc a ajuns la un acord cu o echipă din liga a treia belgiană.

evomag.ro

Fundașul de 20 de ani, a semnat, potrivit site-ului belgian GVA.be, cu Lierse Kempenzonen, echipă din al treilea eşalon fotbalistic din Belgia.

Kino Delorge a fost dat afară de la Dinamo după ce a ratat două penalty-uri în meciul de la Miercurea Ciuc. Prima lovitură de pedeapsă a fost anulată, iar tânărul a trebuit să execute din nou, având o execuţie poate şi mai slabă decât prima, iar „câinii” au fost eliminaţi.

Mircea Rednic i-a criticat atunci în special pe Gicu Grozav şi pe Kino Delorge: „Lui Gicu Grozav, Dinamo i-a întins o mână, că nu a avut 200.000 de oferte. Şi vii şi te comporţi aşa. Ok, ratezi, dar nu poţi să dai aşa un penalty decisiv. Maniera în care baţi penalty… Sau neputinţa. Bă, să-ţi mai dea încă o şansă şi nici atunci să nu dai gol. Nu mai vorbesc cum a jucat tot meciul. Un jucător străin care nu e în stare să dea trei pase. Nu ştiu la Kino ăsta câte penalty-uri ar trebui să aibă ca să reuşească să dea şi el un gol”, a spus Rednic.

Chestionat pe seama execuţiilor sale, belgianul le-a spus conducătorilor că el nu poate executa penalty-uri. În faţa unei astfel de argument, conducerea a decis să îi rezilieze contractul.

„S-a uitat în ochii mei și mi-a spus că el nu poate să bată penalty-uri. Erai ultimul! De aia nu te-am pus nici primul, nici al cincilea. Nu poți să bați penalty-uri? Ok, mulțumesc, la revedere! Delorge, nu poți să mai joci la Dinamo, când ai trecut printr-un asemenea episod”, declara președintele lui Dinamo, Alexandru David, la acea vreme.

  • 100,000 de euro este cota lui Delorge, potrivit site-ului transfermarkt.com, care a mai jucat la Genk şi FC Dordrecht.

De la Dinamo au plecat din timpul sezonului Sergiu Popovici, Andrei Tîrcoveanu, Armando Cooper, Jaime Penedo, Daniel Subotic, Teddy Mezague, Gicu Grozav și Kino Delorge. În plus, Tomislav Gomelt, Mircea Axente, Ivan Pesic, Giorgios Katsikas, Vlad Olteanu şi Daniel Popa sunt pe lista jucătorilor de care Mircea Rednic vrea să se despartă.

Reclame