O nouă înfăţişare în cazul morţii lui Ekeng. Minutele dramatice, descrise de Hanca în fața judecătorilor

Miercuri, 9 ianuarie, la Judecătoria Sectorului 2 a fost un nou termen în procesul deschis după moartea fotbalistului Patrick Ekeng. La acest termen a fost audiat și Sergiu Hanca. Jucătorul celor de la Dinamo a rememorat momentele dramatice din 6 mai 2016, din partida cu Viitorul, când Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren, în minutul 70 al partidei cu Viitorul.

elefant.ro

„S-a auzit tare, ca şi cum a căzut ceva. Eu eram în spatele lui, stânga. Am ajuns al doilea – al treilea. Rotariu (Dorin Rotariu, fotbalist- n.r.) a ajuns primul. Era întins pe spate, horcăia, se auzea. Nu m-am uitat la el, m-am speriat. Lângă el a ajuns doctorul echipei, domnul Bătineanu (Liviu Bătineanu, medicul de la clubul de fotbal Dinamo -n.r.). Doctorii de pe ambulanţă, nu ştiu, dar a durat foarte mult până a venit ambulanţa. Aşa mi s-a părut, o eternitate. După ce au ajuns doctorii, ne-am cam îndepărtat de acolo, le-am lăsat loc. Am văzut că era pe targă şi l-au băgat în ambulanţă. Ştiu că în a doua repriză a fost introdus Patrick Ekeng„, le-a spus Sergiu Hanca judecătorilor.

La acest termen a fost audiată și medicul de la Spitalul Floreasca, Luisa Corina Simion.

„Exista un aparat pe pacient. Avea cabluri pe el, dar apreciez că erau de la un electrocardiograf, poate pentru un EKG, nu avea display. Dar în niciun caz nu erau cabluri de la defibrilator. Le-am dat la o parte ca să îl defibrilăm rapid, mai mult ne încurcau! Ce avea pe el nu era în niciun caz pentru tratament de urgenţă, era doar ceva constatator”, a declarat medicul.

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului. Ambulanţa a pătruns după câteva minute bune pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, pentru ca apoi să îl transporte la Spitalul de Urgenţe. După aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.

Reclame