VIDEO: Antrenament amânat | Amicalul lui Dinamo în pericol! 

„Câinii roșii” au ales Antalya ca loc pentru a pregăti a doua parte a campionatului, însă vremea le face feste.

StarShinerS.ro

În aceste zile, zona din sud-vestul Turciei în care se află află dinamoviștii este, practic, indundată pe ploile torenţiale, lucru pentru care amicalele lui Dinamo sunt în pericol!

Dinamo în loc să se antreneze pe terenurile din baza sportivă de la resort-ul Papillon Belville, acolo unde au “baza” pe perioada stagiului, dinamoviştii au fost nevoiţi să se retragă în sala de forţă, preferând să protejeze terenul pe care ar urma să se desfăşoare şi amicalul de duminică, împotriva croaţilor de la Hajduk Split.

Numai că această întâlnire e foarte posibil să nu se mai dispute, mai ales că prognoza meteo nu e deloc favorabilă. Pentru toată zona se anunţă ploaie torenţială până duminică seara . Terenurile nu au o calitate superioară, iar şansele ca meciul să se joace sunt minime în acest moment.

Reclame