Transfer ratat de Mircea Rednic

Dinamo a avut în teste începând de joi un portar de origine norvegiană, dar care a crescut în Anglia şi a fost convocat recent la naţionala Irlandei, ţară din care provine tatăl său.

StarShinerS.ro

Potrivit celor de la telekomsport.ro, jucătorul nu s-a pus de acord în privinţa unor clauze din contract. În aceste condiții, portarul în vârstă de 25 de ani, după ce a făcut vizita medicală la INMS, nu v-a mai semnat cu Dinamo.

Născut pe 30 mai 1993, Sean a început fotbalul la Academia lui Arsenal Londra, formaţie cu care nu a putut semna până la vârsta de 16 ani. Aflat în Anglia şi-a declarat disponibilitatea de a evolua pentru naţionala Irlandei, tatăl său fiind originar din Donegal (Republica Irlanda).

  • Mihai Alexandru Eşanu şi Ştefan Brian Fara sunt goalkeeperii pe care Rednic i-a luat în cantonamentul din Antalya.
Reclame