Portarul dorit de Mircea Rednic s-a răzgândit și poate semna cu Dinamo! 

Mircea Rednic îşi alesese noul portar la Dinamo, după renunțarea la Penedo, dar planurile i-au fost date peste cap. Şefii lui Dinamo nu s-au pus de acord cu goalkeeperul de 25 de ani, iar transferul a picat.

elefant.ro

Sean McDermott a fost săptămâna trecută în probe și chiar a făcut și vizita medicală la INMS, dar n-a mai semnat cu Dinamo. Băiatul acela blond”, aşa cum i-a spus Nistor, nu s-a pus de acord cu șefii „câinilor” în privinţa unor clauze din contract şi a decis să nu mai semneze cu gruparea din Ştefan cel Mare.

Potrivit fanatik.ro, acum, McDermott s-a răzgândit și urmează să semneze cu echipa noastră, după ce a purtat mai multe negocieri cu dinamoviștii.

elefant.ro

Sean a început fotbalul la Academia lui Arsenal Londra, formaţie cu care nu a putut semna până la vârsta de 16 ani. Aflat în Anglia, şi-a declarat disponibilitatea de a evolua pentru naţionala Irlandei, tatăl său fiind originar din Donegal (Republica Irlanda). În 2012 a fost împrumutat la Leeds United, unde nu a reuşit să treacă de statutul de al treilea portar, ceea ce l-a determinat să accepte oferta lui Sandnes, club din Norvegia. Kristiansand şi Start sunt celelalte cluburi pe la care a trecut McDermott.

Mihai Alexandru Eşanu şi Ştefan Brian Fara sunt ceilalți portari pe care Rednic i-a luat în cantonamentul din Antalya, acolo unde ar putea ajunge şi McDermott.

  • 500.000 de euro este cota lui Sean McDermott, potrivit transfermarkt.de.
Reclame