Contre între Marica şi Alexandru David: „Să aducă Farul în Liga 1 și abia apoi să vorbească”

Preşedintele celor de la Dinamo, Alexandru David, a ieşit la atac după declaraţiile făcute de Ciprian Marica (33 de ani) la adresa clubul din Ştefan cel Mare, cum că aceştia şi-ar fi ”pierdut identitatea”.

vivre.ro

Alexandru David l-a criticat pe Ciprian Marica , pentru modul în care gestionează echipa Farul Constanța și i-a transmis lui fostul internațional român, să aducă Farul în Liga 1 Betano, iar apoi să vorbească despre echipa antrenată de Mircea Rednic.

„Ciprian reușește cu greu să dea drumul curentului electric de la clubul său, Farul, și vorbește despre Dinamo. E apă mare, domnule, el se îneacă în piscină de copii și vorbește despre ocean. Să stea în banca lui și să aplice în practică teoria pe care o știe. Că are unde, să aducă Farul în Liga 1 și abia apoi să vorbească”, a spus Alexandru David, președintele echipei FC Dinamo București, conform gsp.

Marica a replicat apoi pentru a închide această polemică: „Nu ştiu ce rezultate notabile are domnul David ca sa intre in dialog cu mine. Eu vorbesc despre spiritul pe care l-am trait la Dinamo, despre identitatea pe care a avut-o Dinamo si astazi nu mai are. Ce treabă are managementul aici? Nu e nimic personal, nu am nicio problemă cu Dinamo. Acum toţi ar trebui să fim dinamovişti peste noapte, să fim serioşi. Nu l-am atacat pe dânsul personal, eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit acest club mie şi pot să-mi exprim liber punctul de vedere.”

evomag.ro

Totul a pornit de la Marica, care a criticat situaţia actuala de la Dinamo: „Azi nu mai regăsim nimic la Dinamo. Situaţia e grea, este în mâinile domnului Rednic, care are experienţă, a realizat mari lucruri cu Dinamo, toată suflarea îşi pune mari speranţe în el. Este foarte greu când nu ai nimic în propria pepinieră şi nu ai nici bani de transferuri. Dinamo nu doar că şi-a pierdut identitatea, şi-a pierdut şi spiritul. Jucătorii lui Dinamo nu mai au aceeaşi atitudine de învingători”, a spus Ciprian Marica, pentru Digi Sport.

Ciprian Marica a decis să preia Farul Constanța în 2018 și a investit la echipa din Liga a 2-a peste 400.000 de euro. Mai mult, la finalul anului 2018 a fost prădat de hoți, iar instalația de nocturnă a devenit indisponibilă. Asta nu e tot, tribunele sunt într-o stare avansată de degradare și arena nu are branșament la apă.

Reclame