Dan Nistor, după victoria cu 3-0, în fața celor de Poli Iași: „Nea Mircea are bagheta magică la dânsul”

Dinamo a ajuns la 25 de puncte după 22 de etape şi începe să viseze iar la play-off.

Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor a vorbit despre victoria la scorul de ne reprezentare şi a ţinut să le mulţumească suporterilor pentru prezenţa la stadion.

„Nea Mircea are bagheta magică la dânsul. Chiar zilele trecute am văzut foarte multe critici, că au venit 14 jucători, că echipa se numeşte Internaţional Dinamo şi mai ştiu eu cum. Nu cred că îşi au locul astfel de discuţii. E păcat că foşti dinamovişti spun acest lucru. Noi sperăm să demonstrăm că se înşeală.

Vă zic şi a zis şi nea Mircea, o să vedeţi un alt Dinamo. Cred că din acest meci aţi văzut un alt Dinamo. Eu aşa consider”, a spus Nistor la finalul meciului.

La meciul cu Poli Iaşi au fost prezenţi 2.860 de spectatori, iar Nistor le-a mulţumit pentru suport: „Chiar nu mă aşteptam şi chiar ţin să le mulţumesc pe această cale, nu m-am aşteptat să vină atât de mulţi”.

Acesta, a evitat să discute despre evenimentul petrecut înn minutul 16. Atunci, a avut loc un moment tensionat între căpitanul lui Dinamo și Patrick Petre. La un atac prelungit al ieșenilor, Gallego a căzut în colțul terenului, dar jucătorii lui Poli au continuat faza.

Mingea a ajuns la Dan Nistor, care a degajat-o în afara terenului. Ulterior, căpitanul lui Dinamo s-a dus la Patrick Petre și l-a împins, reproșându-i că nu a dat mingea afară.

Patrick Petre nu a avut nicio reacție, dar jucătorii celor două echipe s-au strâns în jurul lui Nistor și Petre și s-au îmbrâncit, fiind cu greu opriți de arbitrul Horațiu Feșnic.

Lasă un răspuns